Este vorba, mai exact, despre artiştii Orchestrei de suflători „Valahia” a Centrului Cultural „Ion Vinea”, conduşi de profesorul Virgil Peţanca.

Ei au fost, ieri după-amiază, în oraşul vecin pentru a susţine un concert în cadrul manifestărilor artistice dedicate zilei oraşului vecin.

„Concertul artiștilor giurgiuveni a avut loc în aer liber, în centrul orașului Ruse, în fața unui public numeros și amator de astfel de evenimente culturale de ținută și face parte din programul oficial al manifestărilor ce au loc în aceste zile. Instrumentiștii i-au încântat pe vecinii bulgari cu un concert special, care a îmbinat mai multe stiluri muzicale, și care s-a adresat tututor gusturilor, atât celor de muzică ușoară, modernă, cât și de muzică clasică, oferindu-le astfel locuitorilor orașului vecin, un cadou artistic”, ne spun reprezentanţii Centrului „Ion Vinea”, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ