Este vorba despre simularea unor accidente de transport în care sunt implicate substanţe chimice industriale şi radiologice, iar exerciţiul va fi efectuat în comun de pomperii giurgiuveni şi cei bulgari.

Activitatea, ce va debuta marţi, 28 aprilie, se înscrie în cadrul unui proiect european finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007- 2013

Vor acţiona, aşadar, în acelaşi timp, cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi pompierii de la Directoratul General de Protecţie Civilă şi Siguranţă la Foc din Bulgaria. Printre obiectivele exerciţiului se numără verificarea viabilităţii Planului de intervenţie comună, perfecţionarea deprinderilor de lucru în comun ale personalului structurilor de intervenţie şi armonizarea pregătirii personalului celor două instituţii.

Exerciţiul se desfăşoară la graniţă, marţi şi miercuri, între orele 08.00 şi 20.00. Activităţile se înscriu în proiectul „EMERSYS – Pentru un sistem transfrontalier integrat de detecţie şi proceduri armonizate de răspuns rapid la situaţii de urgenţe nucleare, radiologice, biologice, chimice”.

 

Sursă foto- arhivă ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ