O premieră la nivelul judeţului nostru tocmai este pe cale să se înregistreze. Părinţi din municipiu, dar şi de la sate, se vor reuni într-o Organizaţie Judeţeană, un ONG înfiinţat de unii dintre cei care au pus bazele primei Asociaţii a Părinţilor din Giurgiu, respectiv a celor care au copiii la Şcoala „Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu.

Preşedintele noii structuri( la care pot adera toţi cei care vor să pună umărul la consolidarea relaţiei şcoală-familie, dar şi la dezvoltarea, prin idei bune şi, eventual, chiar proiecte europene, a sistemului şcolar giurgiuveni), Ion Dunăre, ne-a spus că asemenea structuri funcţionează deja, foarte bine, în judeţe mari.

„În Constanţa, Iaşi sau Timiş, de exemplu, părinţii reuniţi într-o asemenea Organizaţie Judeţeană derulează ample programe naţionale şi chiar europene. Ca să facem ceva pentru elevi, în primul rând trebuie uniţi părinţii. Să aflăm care sunt doleanţele părinţilor din tot judeţul, în ce condiţii îşi ţin copiii în şcoală(…). De asemenea, ne propunem eliminarea discriminărilor de orice fel, a diferenţelor ce sunt făcute între copii cu venituri reduse şi cei mai înstăriţi, reducerea diferenţelor între elevi bine pregătiţi şi cei mai slabi, sau a discriminării ce există, din păcate, în ceea ce priveşte unii copii bolnavi sau de diferite etnii”, a declarat Ion Dunăre.

Documentele pentru înfiinţarea Organizaţiei Judeţene a Părinţilor din Giurgiu au fost deja depuse la Instanţă, iar ONG-ul este susţinut inclusiv de dascălii giurgiuveni. „Fără părinţi, educaţia nu poate fi făcută doar la şcoală. Iar dacă se vor reuni într-o asemenea structură, toate şcolile vor avea de câştigat, atât cele din municipiu, cât şi cele din judeţ”, spune directorul Şcolii „Academician Marin Voiculescu” Giurgiu, Ion Bătrânu.

Potrivit lui Ion Dunăre, deja au fost purtate discuţii cu reprezentaţii celor care au copii în şcoli din mai multe comune ale judeţului, giurgiuveni care vor să adere la Organizaţia Judeţeană a Părinţilor.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ