Dascălii şi elevii giurgiuveni au ales să deruleze acţiuni nu doar de ecologizare, vizitare a muzeelor, plantare de puieţi etc., ci şi de cunoaştere a activităţii oamenilor legii.

De exemplu, reprezentanţii Poliţiei Giurgiu au transmis presei că, în cadrul programului Şcoala Altfel, vor avea loc numeroase activităţi în care elevii vor face „altfel de cursuri”, mult mai interactive şi probabil mai atractive decât cele tradiţionale. Poliţiştii vor fi prezenţi la întâlniri informative-preventive, în tot judeţul. De asemenea, cei de la Rutieră vor instrui elevii în acest domeniu, la fel şi cei de la prevenirea criminalităţii, fiind, desigur, programate, întâlniri în mai toate şcolile giurgiuvene.

„În licee poliţiştii Serviciului Resurse Umane vor promova meseria de poliţist astfel încât să convingă câţi mai mulţi tineri să fie interesaţi de participarea şi promovarea examenelor în instituţiile de învăţământ ale M.A.I.”, anunţă reprezentaţii IJP Giurgiu.

Pe Podul Prieteniei, cu Poliţia de Frontieră alături

Aşa cum scriam mai sus şi poliţiştii de frontieră sunt implicaţi în activităţi derulate în săptămâna „Şcoala Altfel”. Ei ne-au anunţat următoarele:

  • 6 – 10 aprilie, copii din cadrul mai multor grădiniţe şi şcoli din Giurgiu vor organiza excursii la Muzeul Poliţiei de Frontieră Giurgiu;
  • 6 – 10 aprilie, elevi din cadrul mai multor şcoli din Bucureşti vor vizita Muzeul Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier.

„În cadrul acestor vizite, elevii vor avea ocazia să afle istoria şi valorile Poliţiei de Frontieră, vor asista la o prezentare de tehnică şi la un exerciţiu demonstrativ cu un câine de serviciu, vor traversa „Podul Prieteniei”, iar activitatea se va încheia cu o plimbare pe faleza Dunării”, se arată într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ