Razii în cele două comune au fost efectuate duminică, 29 martie, de către echipe mixte.

Reprezentanţii Poliţiei Giurgiu informează că acţiunile de control au fost făcute între orele 06.00 şi 13.00, fiind verificate 47 de societăţi comerciale şi persoane fizice. Au fost date 58 de sancţiuni contravenţionale pentru mai multe fapte, de la tulburarea ordinii şi liniştii publice şi până la paza obiectivelor sau chiar pe tema apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor 741 kilograme carne şi preparate din carne, în valoare de 7.800 lei, şi 2.342 bucăţi de produse alimentare și nealimentare. La rândul lor, poliţiştii rutieri au reţinut două permise de conducere pentru consum de alcool şi neacordare de prioritate.

La raziile din Dobreni şi Călugăreni au participat poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice, Serviciul Rutier, Serviciul de Acţiuni Speciale, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase și Poliția Municipiului Giurgiu cu sprijinul a 15 jandarmi, 4 lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Giurgiu și 6 medici din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ