Aşa cum scriam încă de săptămâna trecută, 56 de social-democraţi giurgiuveni au făcut parte din delegaţia ce a participat, în perioada 20-21 martie, la Consiliul Naţional al PSD. Preşedinte, vicepreşedinţi ai organizaţiilor municipală şi judeţeană, lideri ai pensionarilor, tinerilor şi femeilor social-democrate din Giurgiu, dar şi primari au fost prezenţi la activităţile găzduite de Palatul Parlamentului.(Fotografii găsiţi pe pagina noastră de facebook AICI

Evenimentul a fost împărţit în două etape, prima- ce s-a desfăşurat pe parcursul întregii zile de vineri- cuprinzând 14 ateliere de lucru, dar şi votul privind preşedintele Consiliului Naţional. De asemenea, membrii CN ai PSD au adoptat trei rezoluţii pe tot atâtea domenii. Este vorba despre „Integritate şi Responsabilitate Politică”, „Statul Social şi Lupta Împotriva Sărăciei”, dar şi o rezoluţie privind „Noile Coduri Fiscale- O Nouă Viziune Economică”.

După evenimentul de la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PSD Giurgiu, secretar general adjunct al PSD central, Niculae Bădălău, a spus că toate activităţile din cadrul Consiliului Naţional au avut ca scop relansarea formaţiunii politice.

„În cadrul dezbaterilor de la ateliere au apărut idei noi pentru o relansare a partidului, inclusiv în perspectiva campaniei electorale pentru localele din 2016. Sunt convins că PSD, aşa cum îl ştim- un partid puternic, cu atenţia îndreptată asupra cetăţenilor, va duce la bun sfârşit o guvernare bună. Mă lupt şi eu ca şi giurgiuvenii să beneficieze de şi mai multe fonduri guvernamentale, dar şi de investiţii”, a declarat Niculae Bădălău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.