Nici nu era de aşteptat altfel decât să asistăm la o mică „partidă” de laudă de sine cu privire la împărţirea către subordonate a banilor de la bugetul de stat acordaţi Consiliului Judeţean Giurgiu.

Adică, asta după ce, din 2012, nu a mai fost făcut aproape nimic nici la Spitalul Judeţean(o spunem a mia oară, toate marile proiectele au fost realizate în mandatul trecut), nici la Teatrul „Tudor Vianu”(de când se roagă cei din conducerea Primăriei municipiului să le fie dată clădirea ca să facă investiţii acolo?), nici la vechiul sediu al Bibliotecii Judeţene… Câte articole a scris managerul respectiv cu privire la clădirea uitată de cei care se laudă acum că reprezintă o prioritate?

De ani de zile, sunt probleme mari cu terenul pe care este imobilul ce găzduieşte Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a zis-o chiar şeful de la judeţ Vasile Mustăţea, în conferinţă de presă, azi. De ani buni? Păi, de ce abia acum a devenit o prioritate? De ce abia acum toate au devenit priorităţi şi de unde, brusc, aveţi banii pentru acestea?

Pentru că vorbim, deci, despre zeci de miliarde de lei vechi(aprope 69 miliarde lei vechi doar la Spitalul Judeţean) date, ca niciodată, unor instituţii cam ignorate, până în prezent, de cei care se laudă acum că le vor aduce la standardele pe care ar fi trebuit să le aibă de mai demult.

Şi asta, în condiţiile în care bugetul e aproape acelaşi ca anul trecut…

Că aşa a declarat azi, în aceeaşi conferinţă de presă, Vasile Mustăţea. Că CJ Giurgiu a primit de la Guvern doar cu vreo 70 de miliarde de lei vechi în plus faţă de 2014. Nu de la 170 la peste 600 de miliarde, cum se ştie…

Atunci, chiar dacă ar fi aşa, de ce nu a alocat fondurile astea către Spital, Teatru, Bibliotecă, Protecţia Copilului etc., şi anul trecut? În acest fel, n-ar mai fi ţipat nimeni aproape continuu că sunt probleme mari acolo. În acest fel, meritul pentru bunăvoinţă, intenţie şi realizări nu l-aţi mai fi împărţit, domnule preşedinte Mustăţea, cu alţi preşedinţi… care v-au ajutat, iată, să câştigaţi un strop de simpatie. Teoretic.

Sper că nu ne declaraţi că, în 2014, au fost priorităţi pe infrastructură rutieră, apă-canal, proiecte europene etc., pentru că îi rugăm pe cetăţenii din judeţ să spună ei adevărul.

 

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ