Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubăreţ nevoie mare. Nu e blând ca Sfântul Valentin, ci năvalnic, fiind, la daci, zeul care, ca un naş cosmic, oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor.

Mai târziu, tradiţia s-a extins şi în cazul oamenilor, astfel că, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în această zi.

Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui fiind făcute petreceri, de acolo pornind, de multe ori, viitoarele căsnicii.

Tradiţii de Dragobete

Înainte, pretutindeni, prin satele noastre, se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.

Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Astfel, dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune straie, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii.

De Dragobete, erau oficiate logodne simbolice pentru anul următor sau fetele şi băieţii făceau frăţii de sânge.
Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul. De asemenea, mai aveau grijă să dea mâncare bună „orătăniilor” din curte, păsărilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificată la Dragobete.

Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fagi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăţi… magice. Se spunea că e „născută din surâsul zânelor” şi că putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase.

Citiţi mai mult despre tradiţiile de Dragobete pe www.tradiţii.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ