Meteorologii au emis încă de ieri avertizarea cod galben de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării. Codul galben intră în vigoare astăzi, la ora 16.00, şi este valabil până sâmbătă, 7 februarie, ora 14.00.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua parte a zilei de vineri şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea, unde va continua să ningă, în general slab, până sâmbătă după-amiază.

Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Oltenia şi la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, în regiunile sudice, dar şi la munte, unde va atinge la rafală peste 50-60 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului, 80 de kilometri pe oră. Vântul se va diminua în intensitate în cursul zilei de sâmbătă.

În regiunile sudice, vântul se va intensifica de vineri dimineaţă, iar ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local şi în restul teritoriului, a precizat ANM.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Covasna.

Preluare www.mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ