Conferinţa judeţeană a organizaţiei TSD Giurgiu a avut loc joi, 22 ianuarie, la sala mică a Ateneului „Nicolae Bălănescu”, iar despre acest eveniment au relatat colegii de la giurgiu-acum.ro.

Astfel, la acţiune au participat, alături de tinerii social-democraţi giurgiuveni şi colegii lor „seniori”, preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, şeful de la municipiu, Nicolae Barbu, vicepreşedinţii Cristian Marciu, Marian Mina, Florian Nicolae, Gigi Oprişan, purtătorul de cuvânt, Răzvan Cuc, dar şi Alexandru Vladu, cât şi preşedintele OFSD Giurgiu, Crina Stoianovici.

„Îmi doresc, ca președinte, o organizație de tineret vie, deschisă la minte. De aceea, v-am lăsat mână liberă în alegerea conducerii, o conducere pe care voi să o vreți sută la sută. Sunt bucuros, în primul rând, că am reușit să coagulăm în fiecare liceu câte un grup de tineri social-democrați, pentru că, până la urmă, voi sunteți viitorul, atât pentru țară, cât și pentru formațiunea noastră politică”, a afirmat, în deschiderea ședinței, senatorul Niculae Bădălău, președinte al organizației județene a PSD.

Deputatul Florian Nicolae, la rândul său, i-a felicitat pe tinerii prezenți pentru activitatea de până acum, urându-le succes în continuare.

După votul celor din sală, noua conducere județeană a tinerilor social-democrați arată astfel: Dragoș Udvuleanu – președinte(foto).udvuleanu

Marius Gheorman – președinte executiv;  Cristina Chiru – secretar; vicepreședinți: Violeta Nițu, Mădălina Penea, George Florea, Ludmila Peter, Claudia Bădărău, Marius Buzică, Mirona Grigore, Bogdan Conu, Cristina Bălan, Robert Popa, Ionuț Barbu, Marius Negoiță; membri: Cătălin Lungu, Răzvan Iancu, Daniel Puiu, Cosmin Stănescu, Roxana Ichim, Dănuț Trăsnea, Ana Maria Chioseaua, Alexandru Curcă, Cosmin Simion.

Prima acțiune pe care o va derula noua conducere este cea de pe 24 ianuarie, când tinerii social-democrați vor împărți pe stradă brățări tricolore (și nu numai) confecționate chiar de ei. De asemenea, au anunțat că vor continua proiectele care s-au bucurat de succes anul trecut, cel mai important fiind „Fii Moș Crăciun pentru o zi!”.

Cuvântul de încheiere le-a aparținut lui Răzvan Cuc, care i-a felicitat pe cei care fac parte din noua conducere a tinerilor social-democrați, dar și senatorului Niculae Bădălău, care a afirmat:

„Vă felicit pe toți pentru alegerea făcută, vă aștept la ședințe de acum înainte și să nu uitați că în 2016 avem un hop important de trecut: alegerile locale. De aceea, vă aștept ca, în circa două săptămâni, să veniți cu un plan al vostru pentru lupta de vara viitoare, să îl discutăm”.

Preluare giurgiu-acum.ro

1 COMENTARIU

  1. In primul rand vreau sa il felicit pe tanarul in cauza!
    In al doilea rand, ma asteptam la un discurs si din partea lui, nu numai din partea seniorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ