Prezent, joi, 22 ianuarie, la conferinţa de presă a PSD Giurgiu, Cristian Marciu a declarat că se va gândi bine dacă să revină la Consiliul Judeţean ca vicepreşedinte, dar şi că, în perioada următoare, va avea discuţii pe această temă cu primarii şi cu ai săi colegi de partid.

„Mi s-au adus laude pentru rezultatele privind banii alocaţi judeţului Giurgiu în 2014, dar munca a fost în echipă. Echipa PSD şi cea a primarilor. Ei sunt merituoşii, ei s-au luptat iar noi i-am sprijinit. Cu ei am colaborat, aşa că voi avea o discuţie şi cu aceştia să vedem dacă revin( ca vicepreşedinte, la CJ Giurgiu, n.r.)”, a spus Marciu.

El a declarat, totodată, că se teme pentru că este irosită o perioadă în care, în loc să existe asemenea ambiţii politice a la Mustăţea, trebuia lucrat intens pentru proiecte ce încă pot fi finanţate prin Ministerul Dezvoltării.

„Eu, spre deosebire de cei care vor să mă împiedice să fac această activitate şi în 2015, gândesc altfel. Vreau să găsesc o soluţie cu primarii ca să continue eforturile pentru dezvoltarea comunităţilor lor(…). Lui Vasile Mustăţea nu i-am cerut niciodată, nimic, în Consiliul Judeţean, decât linişte. Nici n-am reuşit să primesc vreo informaţie, pentru proiecte, despre primării de la vreun angajat. A fost un blocaj total de comunicare cu mine. Toate informaţiile le-am pus cap la cap, de la primării direct. Eu mergeam la Ministerul Dezvoltări, iar el mă ameninţa că mă pune absent şi că îmi taie din salariu(…). Când a văzut că vin banii pentru proiecte, a zis: Ia uite, i-a ajutat pe primari, ne-a luat faţa. Eu sunt doar cel care, alături de colegii mei din partid, am încercat să-i ajutăm pe primari să îşi ducă la bun sfârşit promisiunile către oameni”, a mai spus Cristian Marciu.

El este încă vicepreşedinte al CJ Giurgiu, întrucât prefectul a atacat în contencios-administrativ Hotărârea CJ privind revocarea acestuia din funcţie şi pe cea privind înlocuirea cu Ionuţ Matei. Aşa că cele două acte se suspendă până la soluţionarea cazului.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ