Joi, 8 ianuarie, a avut loc ședința de deschidere a ofertelor pentru concesionarea serviciului de transport public local la nivelul municipiului Giurgiu. 

În urma acesteia, Comisia de evaluare a convenit să solicite celor trei societăţi participante clarificarea anumitor aspecte în ceea ce priveşte ofertele depuse. În aceste condiții, a doua zi, vineri, 9 ianuarie, au fost trimise către cele trei societăți solicitări de clarificări, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, după primirea răspunsurilor, și ca urmare a fișei individuale a fiecărui membru, să se stabilească punctajul total și să fie desemnat câștigătorul licitației.

Noul operator va trebui să asigure condiţii moderne de transport, să introducă noi trasee de circulaţie, care să includă şi zonele Pictor Andreescu, Pictor Grigorescu, Bălănoaiei sau Ghizdarului, dar şi să doteze mijloacele de transport cu aparate pentru citirea cartelelor.

La licitație s-au înscris, inițial, patru operatori, dar, după o primă verificare a documentelor, în cursă au rămas doar trei pretendenți.

Cei care vor lupta pentru câștigarea concesionării serviciului de transport sunt: SC SMARANDA SRL, SC TRANS ION SRL și SC LIBER TRANS COM SRL, toate societăți comerciale din Giurgiu.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ