E, ba da! Iarna e ca vara- secetoasă rău-, jurnalistic vorbind, mai ales după Crăciun şi Revelion, dacă nu e viscol. Şi da, ştiu, nu sunt prima care o spune.

E momentul ăla când ştiri de care nu ne-am atinge în oricare altă perioadă a anului devin, mamă-mamă, delicii. Pentru că, deşi n-ai altceva mai spectaculos decât altul, bagi, acolo, ceva, ca să ştie lumea că eşti viu, frate!

O facem aproape toţi, vă rog!

Peste unii au trecut deja mulţi ani de dat, după sărbători, informaţiile alea enervante şi obsesive: câţi neascultători de sfaturi medicale au ajuns la urgenţe, după ce au băgat în ei sarmale şi alcool ca-ntr-un butoi de la mamaia, de la ţară; câţi şi-au rupt picioarele şi braţele pe trotuarele poleite şi necurăţate de Dumnezeu(-ul mamii lor!), câte incendii sau accidente i-au ţinut la serviciu pe cei care ne-au înjurat în gând, pun pariu, pe noi, „ăştialalţi” şmecheri-cu fundul mare făcut în doar 2 săptămâni, la propriu.

Aşa că, ‘ăi mai bătrâni refuză să mai dea ştirile cu pricina, dacă au şansa să facă asta!

Pentru că materialele astea devin, după… secole de întrebat aceleaşi chestii, devin, zic, exact ca nişte sarmale neîncălzite pe care te îndeamnă bunica să le îndeşi în butoi, după ce tu ai mâncat deja cel puţin două tigăi full cu pomana porcului. Bleah!

Dacă lucrezi în televiziune, după sărbători e chiar naşpa, pe cuvânt de onoare! N-ai cum, n-ai voie să le ratezi p-astea, pe “sarmalele” astea, oricât de enervant ar fi să le scrii şi să le şi montezi.

Dacă lucrezi în presa scrisă, nu te semnezi pe aşa ceva, mai ales dacă informaţiile sunt aceleaşi ca peste tot. Nu te semnezi, ce dracu’, oricum se practică şi la chestii mai grele. (Respect pentru jurnaliştii giurgiuveni care scot altceva dintr-o ştire dată de toţi! Şi nu mă refer aici la… titlu)

Dacă lucrezi în radio (local), nu eşti în Giurgiu… În fine.

Ce mai scriem când n-avem ce scrie? Unii redactăm comunicate de presă pe care le aşteptăm cu sufletul la gură. Recunosc şi îmi asum!

Sau ne inspirăm din presa centrală! O, da!

Cea mai „tare” chestie, preluată recent( cu o poftă ca de „sarmale”) de unele site-uri şi de un tv local giurgiuvean de la un cotidian online central, şi dată mai departe ca o revelaţie aşa, e aia că: sunt „găuri” în carosabilul Podului Prieteniei. Extraordinar! Nu zău? D-abia acum le-am descoperit? O minune! Sunteţi extraordinari, fantastici, cu site-ul ăla central în frunte cu tot. Bravo!

Dacă eşti jurnalist de jurnalist( şi eu ştiu că eşti!) sigur că ştii şi că există un proiect european în derulare acolo, că lucrările de asfaltare nu pot începe acum, că e ger, polei, ninge etc, chestii d-astea legate de Doamne-Doamne! Că nici până la aprobarea proiectului nu puteau începe nici măcar plombări, că se duce dracului proiectul tehnic şi te pune Comisia Europeană să o iei de la capăt… Mă rog. Dacă boss zice să te faci că nu vezi chiar tot, scrii doar că sunt găuri în Podul Prieteniei, de parcă abia acum ar fi apărut şi de parcă n-ai şti că lucrările încep atunci când vremea zice start. Mda, toţi avem scăpări d-astea, să nu dăm cu piatra! Dar tot m-am amuzat, cum alţii se amuză de ale mele. Suntem chit!

Ce scriem când n-avem ce scrie, la Giurgiu? Păi, chestii „pe surse”, ştiri cu oameni care nu se pot opri din haleală şi chestii preluate din presa centrală. Recunosc şi asta. Suntem iar chit, dacă recunoaşteţi şi voi!

Noroc cu maeştrii. Unii mai sunt, iar pe alţii Dumnezeu să-i odihnească! Şi poate că nu-i vom dezamăgi la nesfârşit. Mai ales cei care se pretind maeştrii-maeştrilor şi care vor să dea lecţii de jurnalism tinerilor care habar n-au ce înseamnă, de fapt, asta.

Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ