Luni, 22 decembrie, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, autoritățile locale au pregătit un program special dedicat acestui moment extrem de important din istoria națională, eveniment ce a dus la căderea sistemului comunist din România.

Activităţile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române din 1918 au debutat la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Martiri, de lângă Teatrul „Tudor Vianu”.

Acolo, a fost intonat Imnul Naţional, iar mai apoi reprezentanţii instituţiilor din administraţie, dar şi cele ale Ministerului de Interne şi cele ale Ministerului Apărării, ai partidelor politice şi ai revoluţionarilor, au depus coroane de flori.

Ulterior, participanţii şi oficialităţile locale şi judeţene s-au deplasat pe şoseaua Bucureşti, însoţiţi de fanfară, până la Monumentul „Eroii Revoluţiei” de la Biserica Eroilor. A avut loc un ceremonial religios şi unul de sfinţire a noului monument, iar la final, toţi cei prezenţi au asistat la defilarea Gărzii de Onoare.

Sursa articol: www.primariagiurgiu.ro

Foto: Primăria Giurgiu- Andrei Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ