Singura femeie parlamentar din judeţul Giurgiu, Liliana Ciobanu, a susţinut, luni, 22 decembrie, o conferinţă de presă, şi a anunţat, printre altele, că nu mai face parte din grupul PPDD din Parlamentul României, dar că nu a demisionat din partid.

Pe 19 decembrie am luat decizia să-mi desfăşor activitatea ca deputat independent. A fost o decizie îndelung gândită. Noi, grupul PPDD din Parlament, deveniserăm un amalgam. Chiar dacă, numeric, eram 14, nu toţi mai aveam aceeaşi gândire. Împreună cu alţi 4 colegi am decis să demisionăm din grupul PPDD”, a declarat Ciobanu.

Parlamentarul a menţionat că, până în februarie cel puţin, nu va trece la vreun alt partid. „Am să mă gândesc. Nu e niciun secret că, în Parlament, am susţinut PSD şi Guvernul Ponta, dar şi că am susţinut pe Klaus Iohannis la Preşedinţie. Mi s-a părut normal să susţin Guvernul PSD până la sfârşit, mi se pare normal ca cineva care începe un lucru să-l ducă la bun sfârşit. Guvernul Ponta a făcut şi lucruri bune, iar la cele mai puţin bune am luat atitudine, pentru că asta este democraţia!”, a mai spus Liliana Ciobanu.

Pe de altă parte, ea a mai anunţat şi că unul dintre amendamentele sale la bugetul naţional a fost aprobat şi se referă la acordarea a 500.000 de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ