Social-democraţii din municipiul Giurgiu s-au reunit într-o Conferinţă Extraordinară iar evenimentul s-a desfăşurat, miercuri, 17 decembrie, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, în prezenţa a 218 de persoane care şi-au ales, din nou, conducerea.

La prezidiu au fost preşedintele organizaţiei judeţene, Niculae Bădălău, vicepreşedinte la nivel naţional al femeilor social-democrate, Aurelia Dobre, preşedintele la nivel judeţean al OFDS, Crina Stoianovici, cel de la organizaţia municipală a OFSD, Petronela Săndulescu, liderul TSD de la municipiu, Ionuţ Barbu, şi şeful pensionarilor, tot din municipiu, Cristache Căciulan.

Nicolae Barbu a prezentat, mai întâi, un raport a ceea ce s-a făcut, în 2014, de către organizaţia condusă de el, de la acţiuni sociale, de instruire a tinerilor, acţiuni ale femeilor social-democrate din municipiu şi până la activităţi politice. A vorbit despre rezultatele scrutinurilor din 2014, mai ales despre cele de la prezidenţiale.

„Atât în turul I cât şi în turul II, PSD, atât la municipiu cât şi la judeţ, a ocupat locul I pe ţară. Este cea mai mare realizare a PSD municipal, de la ’90 încoace, dacă vreţi. Dar am reuşit, doar printr-o muncă susţinută, să ajungem, cum spuneam, locul I pe ţară, iar asta ne ajută pentru tot ceea ce avem de făcut pe viitor”, a spus Barbu. El a precizat că a fost câştigată, într-adevăr, o luptă, dar că bătălia finală se va da în 2016, la alegerile locale. „Să dăm dovadă de aceeaşi determinare şi de aceeaşi unitate şi de cum vom răspunde aşteptărilor oamenilor, vom avea şi rezultatele dorite!”, a mai spus el, fiind, de altfel, singurul candidat la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Giurgiu.

Pentru rezultate, dar mai ales pentru implicare şi munca depusă, i-a felicitat pe social-democraţii din municipiu şi preşedintele lor de la judeţ, senatorul Niculae Bădălău.

El a reamintit faptul că, în 2012, la municipiu PSD avea o organizaţie cu probleme, dar care a luat decizia corectă de a-l sprijini în alegeri pe Nicolae Barbu. În plus, şeful PSD Giurgiu a amintit şi acum 2 ani, în municipiu, scorul obţinut la alegeri de formaţiunea pe care o reprezintă nu depăşea 16%, acum, iată, a ajuns locul I pe ţară.

„Lucrul acesta, şi la municipiu şi la judeţ, se datorează unei colaborări, unei echipe, deschiderii uşilor către oameni noi, valoroşi, iar acest lucru s-a văzut şi în preferinţele electoratului. Numai că, trebuie să ştim, oamenii din Giurgiu aşteaptă de la noi să facem mai multă administraţie decât politică, vor un trai mai bun! Sunt convins că şi în următorii 2 ani ne vom organiza şi vom munci pentru a continua şi din 2016 încolo ceea ce am început”, a declarat Niculae Bădălău, precizând că, dacă în 2014, judeţul Giurgiu a primit de la Guvern peste 600 de miliarde de lei vechi, în 2015, suma ar putea depăşi 1.000 de miliarde, un sprijin pe care judeţul nostru nu l-a primit, probabil, niciodată.

Au urmat alegerile conducerii organizaţiei municipale a PSD Giurgiu. Toate structurile au fost alese în unanimitate. Preşedinte este tot Nicolae Barbu, Alexandru Vladu este preşedinte executiv, prim-vicepreşedinte al fost ales Liviu Ionescu, secretar general- Liviu Cartojan iar secretar executiv este Florin Piperea.

Printre vicepreşedinţii PSD municipiu se numără: Ionuţ Cioacă, Gigi Oprişan, Daniela Preda, Ilie Klement, Dumitru Gărgărea, Sorin Cepraga, George Pălălău, Genu Nan, dar, de drept, sunt vicepreşedinţi şi liderii celorlalte structuri municipale ale PSD, adică liderii de la tineret, de la femei şi de la pensionari.

Ulterior, felicitări pentru alegerea făcută au primit social-democraţii şi de la Aurelia Dobre.

„Mă bucur că sunt aici, alături de dumneavoastră. Este o onoare că atâtea personalităţi din diverse domenii fac parte din această organizaţie, îi felicit pe domnul Barbu şi echipa sa pentru ce au reuşit. De asemenea, mulţumesc şi lui Barbu, dar şi domnului Bădălău pentru tot sprijinul acordat femeilor din organizaţiile PSD. Noi, de asemenea, vom continua toate acţiunile, dar şi să-i sprijinim pe domni în toate campaniile şi acţiunile întreprinse de ei!”, a spus Dobre.

Invitat la eveniment, şeful PC Giurgiu, Constantin Basangiac, a spus că ne aflăm într-un moment din care trebuie să ne pornim spre lucruri mai bune, realizate în municipiu şi judeţ, decât au fost făcute până acum.

Am luptat şi noi, PC şi PLR alături de dumneavoastră, dar rezultatul de la alegerile prezidenţiale se datorează în cea mai mare parte PSD. Giurgiuvenii s-au convins, prin proiectele lui Nicolae Barbu, că PSD poate să conducă municipiul pe viitor. Nicolae Barbu a convins iar asta s-a văzut în alegerea făcută de oameni. La nivel judeţean, lansez o provocare către Niculae Bădălău. Giurgiu a stat prea mult timp între războaie politice şi ştiu că vă stă în putere să facem astfel încât Consiliul Judeţean să lucreze doar pentru giurgiuveni şi în interesul lor”, a precizat Basangiac.

La rândul său, preşedintele organizaţiei judeţene de femei a PSD, Crina Stoianovici, a felicitat noua conducere de la municipiu şi a transmis un mesaj de încurajare. „Faptul că Victor Ponta a pierdut alegerile nu ne facem să renunţăm la ceea ce am început. Pierderea alegerilor nu a schimbat oamenii, echipa noastră! Avem chiar un proiect pentru progres social privind stabilirea măsurilor pentru reforma în partid, dar şi pentru o bună Guvernare(…) Îl felicit pe domnul Barbu şi consider că activitatea lui nu mai trebuie analizată, este clar că sunteţi mulţumiţi de ceea ce a reuşit până acum!”, a subliniat Stoianovici.

În cadrul Conferinţei Extraordinare de azi, au fost aleşi, deci, şi membri Biroului Politic Municipal, dar şi cei ai Comitetului Executiv.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ