Sfârșit de an plin pentru familia primarului din comuna Prundu, Cătălin Corbea. Juniorul familiei, Ionuț Corbea, a urcat pe podiumul final al Campionatului Est-European de Motociclism, în cadrul festivității de premiere de la începutul acestei luni, desfășurate la Belgrad. 

La Belgrad în cadrul festivității de premiere a Campionatului Est European de Motociclism, campionat organizat de Uniunea Balcanică de Motociclism, sportivii români au fost la înălțime atât în competițiile pe echipe, cât și în cele individuale, desfășurate între sportivii celor nouă țări participante.

La Motocros, România, cu un total de 116 puncte, s-a clasat pe locul al doilea, cu un punct în fața Serbiei și cu 34 în urma Bulgariei. Punctele românești pentru motocros au fost obținute de  Aida Cojanu (Vectra Zărnesti) și Marius Popovici (AMC Bogdan Sibiu), concurenți la clasa 65 cm, Ionuț Corbea  (Top Cross TCS), Virgil Corbea  (Top Cross TCS) și Alexandru Roșu  (Top Cross TCS) concurenți la clasa MX2 Juniori și Adrian Răduță (Top Cross TCS), concurent la clasa MX1. Prin participarea majoritară la obținerea punctelor pentru România la această ramură, cupa câștigată de țara noastră a rămas în posesia clubului la care sunt legitimați cei doi frați Corbea: Top Cross TCS.

La individual, Adrian Raduță (Top Cross TCS) a cîștigat titlul de campion est european la MX1, în timp ce juniorul familiei Corbea, Ionuț a urcat pe podiumul est european la clasele MX2 Juniori și MX2 (locul doi, respectiv trei).

Gala Campionilor Naționali 2014 va avea loc pe data de 20 decembrie la Sala Polivalentă a Comitetului Sportiv Olimpic de la Snagov (Izvorani).

 

LĂSAȚI UN MESAJ