În cel mai recent comunicat de presă al reprezentanţilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, este precizat că în cele două comune, acolo unde fântânile au fost afectate de inundaţii, este asigurată apă potabilă.

„După retragerea apelor, specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică vor analiza calitatea apei din fântâni și le vor dezinfecta”, anunţă cei de la CJSU.

Pe de altă parte, în acelaşi comunicat, se arată că în localitatea Bulbucata s-a intervenit cu un boldoexcavator din dotarea primăriei pentru realizarea a două diguri de pământ cu lungime totală de 50 metri. De asemenea, au fost executate lucrări de apărare a 5 gospodării ce au grădinile partial inundate prin amplasarea de saci de nisip, puși la dispoziție de Serviciul de Gospodărire a Apelor Giurgiu.

“În localitatea Novaci s-a intervenit pentru lărgirea și decolmatarea canalelor de scurgere cu personalul CLSU Mihăilești, 2 jandarmi și membrii Grupei de Supraveghere și ordine publică Mihăilești. În data de 10.12.2014 pompierii au acționat în localitatea Mihăilești pentru evacuarea apei din rigolele aflate in vecinatatea gospodariilor cetatenesti, iar în comuna Roata de Jos pentru evacuarea apei din curțile populației. Lucrările de apărare executate anterior se mențin și se comportă corespunzător”, se mai arată în comunicatul CJSU, cu precizarea că în județul Giurgiu nu avem localități sau case izolate din cauza inundațiilor.

Situaţia inundaţiilor în această dimineaţă era următoarea:

1451 ha teren agricol

1513 ha păşune

836 ha padure

141 curti si gradini

3 podețe

DJ 601 deversat pe L = 150 m, H(apă) = 15 cm, circulabil

DJ 412 C – Podul Pescari, deversat, închis circulației (se circulă pe DJ 601 Crevedia Mare – Goleasca

DC 191 Vadu Lat – Anghelesti deversat,  închis circulației (se circulă prin Clejani Anghelești)

DC 105 Iepuresti – Chirculesti deversat necirculabil (se circulă pe ruta ocolitoare prin Bănești)

DC 139 Bulbucata – Teisori – deversat – inchis circulatiei – se circula prin Gorneni – Facau Teisori

3 DC-uri deversate de apă, L = 0,435 km, circulabile

 

LĂSAȚI UN MESAJ