Într-un material anterior, vă relatam faptul că Sorin Dadiloveanu, purtător de cuvânt al TNL Giurgiu, anunţa presa, noaptea trecută, printr-un sms, că la petrecerea PNL de la Mihăileşti, ar fi fost agresat fizic de secretarul general al PNL Giurgiu, Marian Măroiu. Dadiloveanu a revenit cu precizări, pentru giurgiu-net.ro.

Astfel, el ne-a declarat că, în urmă cu câteva momente, a ieşit din biroul preşedintelui PNL Giurgiu, Vasile Mustăţea, cu care nu s-ar fi înţeles. „A zis că el nu ştie nimic, că nu a auzit nimic de pumnul în gură pe care l-am luat de la Marian Măroiu, în schimb m-a criticat pentru ceea ce am scris pe facebook. A zis că de ce i-am făcut comunişti”, a zis Sorin Dadiloveanu.

El a precizat că are susţinerea altor membri ai PNL, dar şi a tinerilor din alte partide. Dadiloveanu ne-a mai declarat că va merge să facă plângere la Poliţie împotriva lui Marian Măroiu. Tânărul liberal a mai spus că nu vrea să plece din partid, dar că nu va renunţa să facă dreptate în acest caz. „Am muncit mult şi suntem răsplătiţi cu pumni în gură? Oamenii vor schimbare şi eu vreau să nu mai existe un asemenea caz. Pentru că am înţeles că Marian Măroiu este la al 2-lea”, a subliniat Dadiloveanu.

El ne-a povestit că, seara trecută, la petrecerea PNL, la care a participat şi Vasile Blaga, înainte să apară acesta, Sorin Dadiloveanu era în local, alături de mai mulţi colegi de-ai săi din TNL, moment în care Marian Măroiu s-ar fi apropiat de el şi l-ar fi întrebat „dacă nu şi-a luat niciodată un cap în gură”. După care, spune Dadiloveanu, i-ar fi tras un pumn, fără vreun „avertisment”. Purtătorul de cuvânt al TNL Giurgiu susţine, deci, că are martori ai presupusei agresiuni.

La rândul său, Marian Măroiu a declarat pentru giurgiu-net.ro că, de fapt, noaptea trecută, nu s-ar fi întâmplat nimic între el şi Sorin Dadiloveanu. “Nu s-a întâmplat nimic, n-a fost absolut nimic. Copiii ăştia… bat câmpii. Doar atât am făcut, l-am întrebat cum îşi permite să vorbească urât la adresa tuturor, ne jigneşte pe toţi fără motiv. Am 20 de ani de politică, nu cred că s-a spus vreodată despre mine că aş avea asemenea reacţii violente!”, a declarat Măroiu.maroiu

Purtătorul de cuvânt al TNL Giurgiu, Sorin Dadiloveanu, a transmis, noaptea trecută, jurnaliştilor locali un sms în care susţine că ar fi fost agresat fizic de secretarul general al PLN Giurgiu, Marian Măroiu.

„Vă salut! În seara asta, am fost agresat fizic la petrecerea de la Mihăileşti, în urma comentariului meu de pe Facebook(cu privire la tinerii care ar trebui să îşi impună punctul de vedere) de către Marian Măroiu”, anunţă Dadiloveanu.

El continuă mesajul, scriind că astăzi va merge la preşedintele PNL Giurgiu, Vasile Mustăţea. „Sper să nu îmi confişte dreptul de a reacţiona. Vă anunţ că toţi liderii tinerilor sunt alături de mine”, mai spune tânărul liberal.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ