Doi tineri, în vârstă de 19 ani, au fost răniţi, în urma unui eveniment rutier produs în jurul orei 15.00, pe Drumul Judeţean 504, la ieşire din municipiu spre localitatea Vieru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Giurgiu, şoferul unui Opel, în vârstă de 19 ani, din municipiul Giurgiu, a vrut să depăşească un Citroen, condus de un bucureştean, în vârstă de 32 de ani, a intrat în coliziune cu acesta, Opelul a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de un copac.

Au fost răniţi şoferul Opelului şi pasagera sa, aflată pe scaunul dreapta-faţă, tot o giurgiuveancă, în vârstă de 19 ani. A fost nevoie de intervenţia echipajului de la Descarcerare- ISU Giurgiu pentru scoaterea şoferului din maşină.

Cercetările continuă, întrucât nu se ştie deocamdată cui îi aparţine vina pentru producerea accidentului. Cert este că niciunul dintre şoferi nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

C.S.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.