Întotdeauna reuşesc să iasă în faţă, nu doar prin rezultatele deosebite obţinute la învăţătură, ci şi prin acţiunile derulate de ei cu diverse prilejuri. Liceenii de la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” au reuşit, din nou, să surprindă plăcut, cu o activitate specială dedicată Zilei Naţionale a României.

Vineri, 28 noiembrie, mai mulţi tineri de la mai multe clase ale învăţământului liceal, sub îndrumarea dascălilor lor, au decorat o sală de clasă cu obiecte specific-româneşti, s-au îmbrăcat în straie populare şi au făcut o prezentare aparte a istoricului zilei de 1 Decembrie.

În primul rând, ceea ce a rulat prin intermediul video-proiectorului a fost un material cu texte, poze şi chiar filmuleţe culese din arhive, realizat de ei. De altfel, atât de reuşite au fost toate prezentările făcute, încât cei din conducerea Colegiului „Maiorescu” au decis să fie păstrate şi folosite şi de acum înainte, cu acest prilej.

În plus, a fost amenajat şi un stand cu mai volume, citate şi alte obiecte specifice Zilei Naţionale a României.

Printre invitaţii speciali s-a numărat şi fostul director Ion Dincă, dar şi artistul plastic Petra Şerbănescu ori profesorul Marian Stavarache.

După relatarea celor mai importante momente ale Marii Uniri, un alt grup de tineri a făcut o prezentare specială a unor cuvinte ce ne descriu ca şi popor, iar mai apoi, alţi liceeni, grupaţi pe regiuni ale vechiului stat românesc au prezentat, de asemenea, tradiţii, locuri şi imobile din Ţara Românească, Basarabia sau Transilvania. Totodată, s-a vorbit şi despre implicarea giurgiuvenilor în ceea ce priveşte acest moment istoric şi au fost puse şi filmuleţe cu declaraţii ale tinerilor despre ţara lor, sau ale unor tineri străini despre România.

 

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ