„-Nu merg la Pucioasa!  Să mă duci la Paris, eu vreau să văd Parisul! 

-De ce nu te-a dus tac-tu la Paris, că e boier?”.

Gaiţele, de Alexandru Kiriţescu, 1956.

Păi, tata nu m-a dus la Paris, că nu a fost boier, nici comunist, nici liberal, nici PDL-ist, nici PSD-ist, nici PRM-ist, cu atât mai puţin PPDD-ist, a fost doar un român care a muncit toată viaţa ca să am eu ce să mănânc.

Ca noi toţi, ăia simplii, care am votat cum am simţit, recent. Şi, ca un moft, dacă vreţi, ca să îi spun eu sărut-mâna pentru masă! Cu respect şi încredere că nu greşesc.

Tati, totuşi, într-o viaţă viitoare, tot trebuie să mergem în Dubai, pentru că merit. Promiţi?

Mă afectează prea puţin că vreun politician ajunge la Abu-Dhabi sau Dubai. Întrucât, de când sunt în breaslă, am tot scris despre asta. Ştiu şi foarte mulţi dintre unii despre care nu s-a aflat că au fost acolo. O grămadă de jurnalişti şmecheri şi politicieni din Opoziţia prezentului. Asta mă scoate din sărite! Ştiu PNL-işti Dubai-işti o grămadă. De ce nu pot să o lase aşa? Cărui electorat vă adresaţi, de fapt? Ruşine!

Dar, în fine, nici măcar nu ne interesează, asta ca să se înţeleagă.  Că ei tot se duc la Dubai! Toţi. Să vezi liberalii ce bine ştiu să danseze, acolo… Ca-n alianţe. Crede-mă!

Nu ne plângem şi nici nu ne interesează. Că Ponta a fost la Dubai e ca şi cum eu, astă-vară, când sute de giurgiuveni nu puteau să facă asta, am petrecut pe stânci, la Eforie Sud, cu soţul meu, mâncând sănătos, cu un bugert redus, dar mai mare decât al altora! Atât de vinovată mă simt! Iertare!

Cum tu te simţi vinovat din cauza mea. Ce vinovată sunt! Ca toţi liberalii pe care îi cunosc şi care, când eu nu am ce pune pe masă, ei mănâncă la restaurante de fiţe în Giurgiu! La Bucureşti, la Ruse, în Austria, în Dubai! Cu mii de euro date pe şampanii şi pe ape minerale. Pe demonstrate? Sper eu, cu gândul că au cam exagerat cu nota de plată şi că, a doua zi, vor face o faptă bună, dar doar dacă e campanie electorală, pentru ăia care sunt scoşi de pe meniu că, deh, vorbim de ăia care sunt ruda săracă de la ţară…

Că asta suntem şi e vina noastră!

În Dubai vreau şi eu, aşa cum aţi fost şi voi, cei care faceţi pe deştepţii acum şi faceţi ştiri care n-au efect şi sunt ruşinoase. Am zis!

Cătălina Sfetcu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.