Timp de 5 ani, fără pauză. Din diaspora…

În toată campania electorală, am stat deoparte de polemici politice. Am ascultat, cu atenţie, fiecare argument al fiecărei tabere. Unde am simţit că e de comentat, am făcut-o mai degrabă în privat, pentru că agresivitatea verbală nu mă caracterizează, iar asemenea tip de comunicare a fost, din păcate, atributul dreptei. Pe reţelele de socializare mai cu seamă, pe demonstrate.

O campanie agresivă, cumva revoluţionară, ca pentru tinerii între 18 şi 29 de ani, nu mă caracterizează. Dar a fost, a trecut, gata!

Rămân şi acum departe de polemicile care continuă. Numai că, public, recunosc şi trebuie să o spun acum: m-au trecut fiorii când preşedintele ales, Klaus Iohannis, a spus de 3 ori, apăsat, vrem să preluăm Puterea!

Aşa de categoric, de ameninţător, de oricum altcumva decât pretindea a fi în campania electorală. A zis-o fix ca orice alt politician de care a încercat să se detaşeze( ca să dea bine la electorat).

Sigur că vrei Puterea! D-aia ai şi candidat. Dar spune-o, neamţule, româneşte, nu nemţeşte!

Uite, de exemplu, caută argumentele servite în campanie şi exprimă-te isteţ: de ce alţii şi nu liberalii? Nu-mi striga aşa, dur şi fără drept de apel, că vrei Puterea pentru PNL, când, înainte de momentul acesta, strigai că nu vrei Puterea pentru un singur partid, că asta se numeşte dictatură.

Spune, nu ştiu, spune că intenţionezi să faci un Parlament mai performant, că vrei profesionişti în Guvern, că vrei o Românie prosperă, a bunului simţ, ştii tu, că le-ai tot zis!

Spune că eşti altfel, mai spune asta ACUM, aşa cum o spuneai până duminică şi demonstreaz-o!

Dar nu-mi spune că vrei să preiei Puterea, chiar din 2015, şi Blaga să declare că e de acord cu toate observaţiile tale! Pentru că, dacă zilele astea am acceptat, cu stoicism, decizia majorităţii populaţiei – chiar cu speranţa că poate tu chiar faci altfel decât Băsescu, deşi Blaga îţi suflă în ceafă periculos de mult – , astă seară m-am speriat.

Doar pe Udrea la Ministerul Dezvoltării să n-o pui! Cel mult, să-l dai un pic afară pe Arafat…

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ