Sute de copii, tineri şi dascăli, dar şi invitaţi speciali au luat parte, marţi, 4 noiembrie, la un eveniment special dedicat emblemei învăţământului giurgiuvean, prestigiosul Colegiu Naţional „Ion Maiorescu”.

Acţiuni speciale, surprize, mesaje deosebite pentru o zi deosebită, împlinirea a 145 de existenţă a Colegiului „Maiorescu”. Reuniţi în curtea unităţii de învăţământ, elevii, profesorii şi oaspeţii au asistat, mai întâi, la o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi.DSC_0478

Apoi, au luat cuvântul cei din conducerea Colegiului „Maiorescu”, foşti directori, reprezentaţi ai autorităţilor locale şi judeţene, parlamentari, dar şi invitatul de seamă, senatorul Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei.DSC_0521DSC_0484

Două dintre cele mai aşteptate momente au fost, în primul rând, acela al formării cifrei 145 din elevi ai Colegiului, iar mai apoi, tinerii au dansat în stil flash-mob, pe melodia „Ani de liceu”.DSC_0524DSC_0514

Ulterior, în holul principal al unităţii de învăţământ, corul condus de profesor Carmen Peţanca a intonat imnul Colegiului „Maiorescu”.DSC_0528

După aceasta, s-au desfăşurat, simultan, 13 ateliere în tot atâtea clase. Club de lectură, dezbatere pe tema „liceu, carieră, succes”, sesiune de comunicări ştiinţifice, atelier de tradiţii culturale europene, experimente de chimie, un concurs de şah sau un meci demonstrativ de baschet, sunt doar câteva dintre activităţile susţinute, marţi, 4 noiembrie.

Pe 22 iunie 1868 începea construcţia clădirii Colegiului, aceasta fiind finalizată pe 29 octombrie 1869, instituţia funcţionând iniţial ca gimnaziu. Numele de „Ion Maiorescu”, reprezentant de seamă al inteligenţei ardeleneşti şi luptător de frunte în Revoluţia din 1848, i-a fost atribuit pe 26 ianuarie 1890.

Numeroşi profesori şi elevi ai Colegiului s-au impus ca personalităţi ale culturii naţionale, precum Tudor Vianu, Nicolae Cartojan, Petre Ghelmez, Ion Barbu şi mulţi alţii.

Mesaje pentru elevii şi dascălii Colegiului Naţional „Ion Maiorescu”

Mirela Delea, director Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”DSC_0481

„Ne aflăm aici pentru a sărbători împlinirea a 145 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional <<Ion Maiorescu>>, emblemă a învăţământului giurgiuvean şi instituţie de elită a învăţământului românesc. Susţinută deopotrivă prin muncă, tradiţie şi valoare, instituţia noastră de învăţământ menţine, chiar şi după 145 de ani, prestigiul învăţământului giurgiuvean şi din ţara noastră, reprezentând pe mai departe elita şcolară giurgiuveană(…) Calitatea în educaţie provine din pasiunea, implicarea şi profesionalismul cu care cadrele didactice îşi fac meseria. Acestora li se adaugă interesul elevilor pentru studiu, dar şi dorinţa părinţilor de a fi alături de şcoală şi de necesităţile ei”.

Gigi Oprişan, inspector şef Inspectoratul Şcolar Judeţean GiurgiuDSC_0479

“Tradiţia merge mai departe, aici la Colegiul Maiorescu, şi, dragi elevi, această sarcină importantă vă revine şi vouă, aceea de a merge pe un drum al educaţiei pentru a ajunge pe un drum al vieţii aşa cum doriţi. La Mulţi Ani, multă sănătate şi succese tuturor, atât elevilor cât şi dascălilor!”.

Tot Gigi Oprişan a înmânat conducerii Colegiului “Maiorescu” o plachetă şi o diplomă aniversare “Nicolae Iorga” primite de la ministrul Educaţiei.

Alexandru Vladu, viceprimar municipiul Giurgiu

“Este o zi specială şi trebuie să ne bucurăm că această unitate de învăţământ a ajuns la 145 de ani, o vârstă memorabilă. Colegiul, însă, deşi s-ar spune că este bătrân, de fapt e tânăr, acum, după consolidarea şi renovarea sa. Şi va rămâne tânăr încă 100 de ani”.

George Csender, fondator Asociaţia “Pro Maiorescu”

Amintind de Dumitru Manda şi Ion Dincă, cei care au iniţiat înfiinţarea Asociaţiei “Pro Maiorescu”, Csender a precizat şi faptul că doar prin intermediul eforturilor făcute de membrii acestei structuri, s-a reuşit strângerea a 5 miliarde de lei vechi. Cu aceşti bani a fost renovată o parte a clădirii vechi. “Acest lucru a dat imboldul pentru a termina lucrările şi la restul imobilului. Asociaţia va fi, în continuare, alături de cadrele didactice, de conducerea Colegiului, cu tot ce mai este nevoie”, a mai spus Csender.

Prefectul judeţului Giurgiu, Lavinia CrişuDSC_0496

“Vă spun La Mulţi Ani din tot sufletul! Să dea Dumnezeu ca toţi să ajungeţi mândri continuatori ai acestui Colegiu, să ajungeţi oameni mari, iar pentru aceasta trebuie să vă ascultaţi părinţii şi dascălii. Aveţi cei mai buni dascăli din Giurgiu. Eu sunt mândră că reprezint Guvernul ce a reuşit să finalizeze o lucrare atât de importantă. Mulţi ani înainte cu succese!”

Nicolae Barbu, primar municipiul GiurgiuDSC_0491

“Vă urez La Mulţi Ani dumneavoastră, elevi, profesori şi Colegiului care a fost dintotdeauna mândria oraşului nostru. Succes tuturor, în continuare, iar de acum încolo, după toate realizările privind condiţiile create, mai avem doar să culegem roadele muncii dumneavoastră!”

Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnica BucureştiDSC_0498

„La Mulţi Ani! Să dea Dumnezeu să vă bucuraţi de prestigiul Colegiului şi să-l creşteţi, pentru că, într-adevăr, aveţi şi un nume de legendă. Noi toţi suntem slujitori ai şcolii şi îmi doresc să aveţi puterea, în continuare, să vă duceţi misiunea până la capăt. Părinţi, alături de profesori, puteţi face din copiii dumneavoastră ceea ce vă doriţi să fie, iar elevilor le doresc aripi puternice ca să îi ridice unde îşi doresc”.

Ecaterina Andronescu a oferit conducerii Colegiului Naţional „Ion Maiorescu” o plachetă din partea Universităţii Politehnica Bucureşti. Aceasta are inscripţionat un citat al lui I.H. Rădulescu: „Fară şcoală să nu se aştepte nimeni nici la părinţi buni, nici fii buni, şi, prin urmare nici la un stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit”.

Niculae Bădălău, senator PSDDSC_0503

„Învăţaţi la cel mai bun liceu, la o unitate de învăţământ-fanion, vreau să vă urez La Mulţi Ani, să fiţi sănătoşi, harnici, iar dascălii voştri să continue să scoată valori din acest Colegiu. La Mulţi Ani şi succese, tuturor!”

Cristian Marciu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean GiurgiuDSC_0508

„La Mulţi Ani cu ocazia împlinirii a 145 de ani de când există Colegiul Maiorescu. Acum 45 de ani, eram în clasa a X-a, sărbătoream centenarul, iar acum mă bucur că trăiesc împreună cu dumneavoastră aceste clipe de bucurie. Vreau să vă urez, dragi elevi, mult succes, performanţe şi bucurie. Familiilor voastre şi dascălilor, succese şi să aibă multă răbdare în educarea voastră!”

De asemenea, fostul director Petre Cornea a dat citirii mesajul preşedintelui Alianţei Colegiilor Centenare. „Ne bucură faptul că avem aici, la Giurgiu, un colegiu-membru fondator, pe care ne putem baza în activităţile noastre. Ţinem să remarcăm continuitatea apartenenţei dumneavoastră la ACC, seriozitatea cu care aţi abordat participare la această comunitate educaţională de excepţie(…) Vă dorim dumneavoastră, profesorilor, colegilor noştri dragi şi elevilor, la fel de dragi nouă, succese şi motive tot mai numeroase pentru a explora nesfârşita „împărăţie a cunoaşterii”.

Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ