Informare, consiliere şi sprijin pentru demararea unei afaceri. De toate acestea vor avea parte tinerii întreprinzători giurgiuveni, prin intermediul unui proiect demarat la iniţiativa celor din Primăria Giurgiu şi aprobat de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie(OTIMMMC) Ploieşti.

Primul pas, adică un loc special unde întreprinzătorii să găsească tot ce le trebuie pentru a porni la drum în mediul de afaceri, a fost făcut. Incubatorul de afaceri de la Giurgiu este gata, iar inaugurarea sa a avut loc vineri, 31 octombrie.

Incubatorul de afaceri funcţionează în clădirea fostului Comisariat Militar, iar încăperile au fost reabilitate şi modernizate.

Vineri, la evenimentul de inaugurare au venit reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de afaceri, iar cuvântul de deschidere i-a aparţinut lui George Brezoi, secretar de stat în Ministerul pentru IMM-uri.incubator 4

„Ne bucurăm că, în sfârşit, lansăm oficial incubatorul de afaceri din Giurgiu. A fost un proces care a durat destul de mult, dar sper că, peste o lună, aici, în acest sediu, să fie cât mai mulţi tineri afacerişti”, a spus Brezoi, menţionând, totodată, că cel care a sprijinit cel mai mult această idee a fost primarul municipiului, Nicolae Barbu.incubator 3

La rândul său, edilul şef a spus că el a fost „omul potrivit la locul potrivit”, dar că principalul merit îi aparţine lui George Brezoi. „Domnul Brezoi a venit cu această idee să fim alături de tinerii antreprenori din Giurgiu. Aici vor găsi un loc unde să pună bazele firmelor, să lucreze, să fie informaţi şi consiliaţi”, a declarat Nicolae Barbu.incubator 2

Primarul a amintit faptul că lucrările de amenajare a sediului incubatorului de afaceri au început încă de anul trecut. Barbu a înmânat celor care vor administra obiectivul şi un protocol prin care Primăria asigură că oferă în mod gratuit spaţiile din incinta fostului Comisariat Militar. Sunt şi alte imobile din apropierea clădirii centrale ce ar putea fi amenajate în perioada următoare, a mai spus edilul şef.

Tot vineri a fost inaugurat şi primul birou de turism transfrontalier România- Bulgaria – „Eastern Danube Convention & Visitors Bureau”, acesta fiind al doilea din ţară pe acest palier.incubator 1

Finanţarea incubatorului de afaceri este realizată prin Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri.

Aşadar, peste 6,4 milioane de lei vor ajunge la Giurgiu, drept sprijin financiar pentru tinerii întreprinzători, dar, totodată, aceştia vor beneficia şi de servicii de consultanţă.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ