De prea mulţi ani, locuitorii comunei giurgiuvene Mihai Bravu aşteaptă să circule pe străzi fără gropi sau cu noroi până la glezne, aşteaptă să vadă asfalt, aşa cum merită şi aşa cum le-a tot fost promis. În sfârşit, pe drumurile comunale, echipe cu utilajele lor, în zilele în care vremea permite, lucrează de zor. Ordonanţa 28 îşi arată efectele inclusiv în judeţul Giurgiu şi nimeni nu poate contesta acest lucru, evident, atât de benefic pentru cetăţeni.

Drumul Judeţean 603, bombardat de timp şi de traficul greu, dar şi de alte probleme administrative la nivel de judeţ, a rămas doar cu 700 de metri de asfalt turnat prin intermediul unui proiect al Consiliului Judeţean(asta în condiţiile în care preşedintele CJ, Vasile Mustăţea, se lăuda că lucrările mult-aşteptate de oameni se vor încheia până la finele anului). Aşadar, investiţiile pe unul dintre cele mai importante căi de acces din judeţ s-au cam sistat, şi nu din cauza toamnei.

Totuşi, comuna Mihai Bravu se dezvoltă din interior.

Primarul social-democrat Ion Niţu alături de echipa sa din instituţia pe care o conduce au muncit şi au reuşit să obţină fonduri de la Guvern, prin intermediul Ordonanţei 28.DSC_0234

Asfalt pe drumuri comunale, după 20 de ani de aşteptare

„Este vorba despre proiectul de modernizare drumuri de interes local în comuna Mihai Bravu, un proiect pe 3 ani, pentru reabilitarea şi modernizarea a 10,8 kilometri de drumuri comunale. Acest lucru înseamnă mai mult de 10 străzi. Am început lucrările pe 10 octombrie anul acesta, iar dincolo de turnarea de asfalt pe carosabil, proiectul prevede şi amenajarea de şanţuri şi podeţe”, ne-a declarat primarul Ion Niţu.DSC_0238

El a menţionat faptul că, până la sfârşitul anului, în zilele în care vremea va ţine cu muncitorii firmei Gecor, cea care a câştigat licitaţia pentru efectuarea lucrărilor de o calitate superioară, vor fi finalizaţi 3 kilometri de drumuri comunale. Pe acestea, deocamdată, va fi turnat un prim strat de binder.DSC_0263

Investiţiile vor fi reluate în primăvara lui 2015.DSC_0245

„Nimeni, în ultimii 20 de ani, nu a reuşit, nici măcar încercat, să toarne asfalt pe oricare dintre drumurile comunale din Mihai Bravu. Oamenii de aici credeau că nu o să mai apuce să vadă căile de acces modernizate, dar, iată că visul lor devine realitate. Cel târziu în 2016, cele mai importante artere rutiere din comuna noastră vor fi puse la punct”, ne-a mai spus edilul Niţu.DSC_0246

Per total, în Mihai Bravu sunt 18 kilometri de drumuri comunale. Pentru cei 8 kilometri, ce nu sunt prinşi pe Ordonanţa 28, autorităţile locale au în pregătire un proiect european.

Continuă şi investiţiile de apă-canal

Tot pe Ordonanţa de Guvern nr. 28, Primăria Mihai Bravu a primit fonduri pentru continuarea lucrărilor de introducere a reţelelor de apă şi canalizare. „Avem un proiect în implementare, am reuşit până acum să-l realizăm în proporţie de circa 40%”, a anunţat primarul Ion Niţu.

La capitolul realizări, în primul său mandat la conducerea Primăriei, nu putem să nu reamintim de terenul de sport, amenajat în apropiere de una din cele două şcoli ale comunei, făcut cu bani de la bugetul local.DSC_0254

Tot cu fonduri proprii, edilul din Mihai Bravu a pus la punct iluminatul public, fiind înlocuite 100 de lămpi clasice cu led-uri moderne.

Revenind la infrastructură rutieră, pe şoseaua principală din Mihai Bravu, pe o lungime de 3 kilometri, trotuarele au fost modernizate, iar Ion Niţu are în pregătire, pentru continuarea investiţiilor de acest tip, un proiect european.

Cu bani de la bugetul local, însă, a fost modernizat dispensarul medical, şcolile şi grădiniţa au fost reparate şi igienizate, iar necesarul de combustibil pentru încălzire, iarna aceasta, a fost asigurat încă de anul trecut.DSC_0250

„Pregătim mai multe proiecte acum, unele europene, altele cu fonduri de la Guvern, pentru introducerea canalizării, continuarea asfaltării de drumuri, dar şi amenajarea unui stadion comunal”, ne-a mai spus primarul din Mihai Bravu, Ion Niţu.

Aşadar, chiar dacă cei mai mulţi dintre oamenii din comuna amintită au venituri modeste, deci şi încasările la bugetul local sunt pe măsură, un gospodar adevărat ştie să se descurce, să muncească pentru ca ceea ce a promis, cu sinceritate, la un moment dat, să devină realitate.

Cătălina Sfetcu

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ