Primarul Nicolae Barbu a vorbit, miercuri, 22 octombrie, în conferinţă de presă, şi despre planurile de investiţii cu fonduri europene, aflate în stadiul de documentaţie tehnică.

În primul rând, edilul-şef a menţionat proiectul ce vizează amenajarea Canalului Plantelor, ce va fi transformat într-o zonă turistică.

Până atunci, însă, pentru a nu apărea probleme din cauza Dunării, care este fie foarte scăzută, fie poate produce inundaţii, mai întâi, cei din Primăria Giurgiu vor să depună un proiect, cu fonduri proprii, ce vizează construirea unui baraj şi a unei ecluze în apropierea Podului Bizetz.

„După aceea, vom putea demara şi proiectul de modernizarea a malurilor Canalului. Este vorba despre 120-140 de metri, amenajaţi pentru plimbări, de asemenea va exista şi un ponton. Vor putea fi făcute plimbări cu barca şi sporturi pe apă”, a spus Barbu.

El a anunţat că proiectul privind barajul se ridică la 600.000 de euro. Primarul de Giurgiu a explicat că ar putea fi realizat şi cu fonduri europene, dar ar putea dura chiar şi 3 ani până la implementare şi s-ar putea pierde celălalt- pentru modernizarea Canalului Plantelor.

Nicolae Barbu a mai anunţat că se află într-o fază avansată şi proiectul privind planul integrat de dezvoltare urbană. În acesta sunt cuprinse reabilitări de străzi, precum cele din cartierele Ramadan, Sloboziei, Ghizdarului sau Obor, dar şi implementarea unui sistem de monitorizare video a oraşului, cât şi modernizarea Parcului Elevilor.

Totodată, se lucrează la documentaţia tehnică pentru amenajarea Parcului Tineretului, cât şi la cea privind înfiinţarea unui centru pentru persoane vârstnice la „Stejarul”, acolo unde, actualmente, „funcţionează” o tabără şcolară.

Vor fi, a mai spus Barbu, şi alte proiecte ce se vor finanţate cu fonduri europene, „Marina Port”, restaurarea Cetăţii Giurgiu şi a centrului istoric al municipiului.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ