Era normal ca evenimentele de joi, 16 octombrie, de la Consiliul Județean, să mai producă ecouri și în zilele următoare. Așa că, în conferința de presă a liberalilor giurgiuveni, Vasile Mustățea nu a ratat ocazia de a se victimiza, pentru a câta oară, și să pozeze în „apărătorul drepturilor și intereselor celor năpăstuiți”. 

În conferința de presă cu pricina, a rememorat evenimentele: „Un grup de 14 consilieri din noul „arc” politic au solicitat și ei o ședință extraordinară, cu următoarea ordine de zi: proiectul de rectificare a bugetului – ăla era proiectul meu, și eu nu mi-am dat acordul să fie preluat, iar ei mi l-au furat (n.r. – proiectul fusese depus cu semnătura și în formatul propus pe 30 septembrie de Vasile Mustățea) și proiectul cu schimbarea lui Gavrilă din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. Atunci, eu nu am stat cu mâinile în sân, și am strâns semnături să îl demitem pe celălalt vice-președinte, pe Marciu!”, a spus Mustățea, în conferința de presă.

Dar, culmea tupeului, Vasile Mustățea i-a mințit, pe cei prezenți la conferința sa de presă, că ambele proiecte ce vizau demiterile din funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean ar fi fost puse pe ordinea de zi. În momentul în care i s-au adus argumente palpabile prin care s-a dovedit că, de fapt, minte, Mustățea a încercat „să mai dreagă busuiocul”, afirmând că, de fapt, ar fi putut fi pus pe ordinea de zi, suplimentar, la cererea – eventual – a inițiatorilor proiectului care îl viza pe Dumitru Gavrilă.

Totuși, lamentarea asta la nesfârșit a lui Vasile Mustățea ar putea avea un final: un eventual referendum care, conform legii, ar trebui inițiat cu un număr de cel puțin 20% din numărul alegătorilor cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care se solicită referendumul. „Ar fi posibil, dar e vorba de un demers politic”, a spus Mustățea. Cu alte cuvinte, ipotezele sunt două: fie, la nivel de județ, liberalii nu mai sunt siguri nici măcar de susținerea a 20 de procente dintre persoanele cu drept de vot, pentru inițierea unui asemenea demers, fie teama că nu va scoate, în cazul unor eventuale alegeri anticipate, nici măcar numărul de consilieri județeni de care se „bucură” acum Mustățea: 10 aleși județeni!

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.