Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, vă readucem în atenţie cazul lui Răzvan Cuc, dat afară, prin hotărâre a Consiliului Judeţean, din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU) Giurgiu, chiar imediat după ce a dat presei o serie de informaţii privind starea financiară deosebit de gravă a unităţii medicale.

Printre acestea, se număra şi faptul că au fost blocate, la un moment dat, conturile spitalului din cauza arieratelor. La şedinţa cu proiectul ce-l priveşte pe Cuc, preşedintele CJ, Vasile Mustăţea, a declarat în plen că nu este adevărat ceea ce susţine consilierul.

Iată că joi, 16 octombrie, în conferinţă de presă, îl contrazice pe Mustăţea chiar managerul SJU Giurgiu, Mihai Petre. El a admis faptul că din cauza arieratelor, conturile spitalului au fost blocate, ce-i drept pentru o zi. Şi tot Mihai Petre vine să arate presei, sigur- fără vreo intenţie, că preşedintele CJ a minţit în legătură cu soluţia lui „salvatoare” de a da drumul rectificării bugetare fără să mai aştepte votul consilierilor.

Mihai Petre a anunţat, aşadar, că, din nou, de aproape 2 săptămâni, sunt probleme mari cu banii şi a dat vina pe blocajul produs de faptul că noua majoritate din CJ nu a votat proiectul cu pricina. Însă, în ultima conferinţă de presă, Vasile Mustăţea declara că, pe propria răspundere, a dat drumul… rectificării pentru a salva situaţia.

Se plânge de situaţia grea, dar consideră că este cel mai bun manager

Totodată, Petre s-a plâns, joi, că banii primiţi de la CAS, adică circa 16 miliarde de lei vechi, ajung numai pentru salarii, că pentru medicamente ar trebui să primească sume mai consistente de la Casa de Asigurări de Sănătate şi că pentru o parte dintre utilităţi a cerut conducerii CJ să achite facturile. Întrebat dacă situaţia conturilor blocate ale spitalului s-ar putea repeta, Mihai Petre a spus că nu se ştie ce se poate întâmpla.

Şi atunci, domnule preşedinte al CJ Giurgiu, Vasile Mustăţea, cu ce a minţit Răzvan Cuc în declaraţiile sale făcute presei?

Revenind la conferinţa de joi a lui Mihai Petre, este de menţionat faptul că întâlnirea s-a lăsat cu scântei, după ce managerul interimar le-a răspuns afirmativ jurnaliştilor care l-au întrebat dacă Răzvan Cuc a blocat conturile spitalului.

Mai mulţi ziarişti au plecat de la conferinţa de presă şi au afirmat că declaraţiile lui Petre sunt menite să jignească ziariştii care, deşi nu au studii de specialitate( aşa cum i-a strigat Petre unei jurnaliste TV), nu sunt nişte idioţi.

Printre alte declaraţii ale lui Mihai Petre se numără şi aceea potrivit căreia nu va mai participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al SJU. Când a fost întrebat dacă e sigur, el a revenit asupra declaraţiei: „Decât numai dacă toate demnităţile statului îşi vor da mână de la mână să utilăm spitalul ca să fie acreditat”.

Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ