Prezent la conferinţa de presă a PSD Giurgiu, vineri, 10 octombrie, vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Cristian Marciu, a vorbit despre campania electorală ce tocmai a debutat.

A amintit faptul că, în ceea ce priveşte formaţiunea pe care o reprezintă, toate acţiunile electorale sunt în grafic, de la amplasarea bannerelor şi afişelor de promovare, până la stabilirea calendarului caravanelor ce se vor deplasa prin întreg judeţul.

De asemenea, Cristian Marciu şi-a spus părerea cu privire la unul dintre principalele motive pentru care românii trebuie să îl voteze pe Victor Ponta. Acesta se referă la experienţa liderului PSD în ceea ce priveşte conducerea României.

„A avut, în lunga dânsului carieră activitate ca ministru iar apoi ca premier şi este familiarizat cu problemele ţării. Nu există în paleta sa de acţiuni, economic sau social vorbind, un domeniu pe care să nu-l cunoască, pentru îmbunătăţirea legislativă a acestuia, pentru rezolvarea problemelor din sănătate, educaţie, domeniul protecţiei sociale, externe şi nu numai. Această activitate în primul rând mă face să îl recomand, personal, oamenilor pentru a-l vota ca preşedinte al României pe Victor Ponta”, a spus Marciu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ