Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Guvernele PDL-istului Boc, mă cutremur la rememorarea anunţului privind salariile şi pensiile măcelărite, la acuzaţiile de controale abuzive ale „ălora de la deconcentrate”, la scandalurile din presă privind scăderea numărului de investiţii străine, la falimentarea prea multor IMM-uri, la o situaţie economică generală – la pământ, chestie stabilită inclusiv de organismele europene cu atribuţii în domeniu.

Că doar d-aia se uniră PNL şi PSD, în USL, şi au luat peste 70% la parlamentare, ca să scape ţara de „sărăcia portocalie”. Şi d-aia i-au şi votat românii, nu de bine, pe bune acum!

Domnule, dacă venea un PMP-ist pur, imaculat, tânăr în ale politicii şi netrecut prin Guvernările Boc, în faţa presei giurgiuvene, ca să vorbească despre situaţia actuală a ţării, înţelegeam.

Hai că e campanie, hai că nu ştie, că e mic, hai că o să înveţe. Dar, tocmai Marin Anton să facă o radiografie economică a Guvernării Ponta? Tocmai dumnealui să acuze faptul că din cauza premierului „românii n-au bani”? Ei, mie asta mi se pare mai mult decât jignitor. Şi nu numai la adresa jurnaliştilor din faţa sa, ci mai ales la adresa celor cărora le cere votul pentru prietena sa Elena Udrea.

Cât despre lauda că preşedintele PMP central ne-a umplut cu bani, pe noi, giurgiuvenii din tot judeţul… Păi, deşi doamna s-a „potrivit” la Ministerul Dezvoltării şi-a dat bani aleşilor care au făcut proiecte bune, nu cred că este, totuşi, meritul prezidenţiabilei. Serios. E meritul aleşilor şi al angajaţilor instituţiilor respective, oameni care au muncit zi şi noapte pentru a le întocmi şi apoi pentru a le implementa. Că de dat banii, Elena Udrea tot trebuia s-o facă.

Bun, revenind la „radiografia” lui Anton, joi, 9 octombrie, un jurnalist cu ştate vechi s-a sesizat la declaraţiile sale şi l-a întrebat: dacă acum e rău, pe vremea lui Boc ce a fost făcut ca să fie bine? Singurul argument al PMP-istului a fost: investiţiile în autostrăzi!

Incredibil.

Marin Anton, în timpul Guvernării Boc, înainte ca în 2012( în prag de alegeri locale) să treacă la PNL, a fost ministru secretar de stat în Ministerul Mediului.

Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ