A treia oară, cu noroc. După ce a mai încercat şi în decembrie 2012, dar şi în vara lui 2013, să promoveze un proiect de hotărâre privind introducerea unei taxe de habitat, primarul municipiului, Nicolae Barbu, a reuşit să îl vadă aprobat, joi, 2 octombrie.

El a explicat şi în plen, după ce a oferit toate detaliile în mai multe conferinţe de presă, ce înseamnă această taxă, de ce se impune aplicarea sa şi de când va intra în vigoare.

În primul rând, Nicolae Barbu a amintit faptul că a apărut o modificare în legea privind salubrizarea, potrivit căreia, municipalitatea este obligată să suporte diferenţa de bani pentru cei care nu au contracte încheiate cu operatorul regional de salubritate.

Dacă există 33.000 de giurgiuveni cu astfel de contracte, banii până la circa 60.000 de oameni, câţi, teoretic cel puţin, suntem în urbe, sunt plătiţi operatorului de la bugetul local. Aşa că, acum, noua dare reglementează situaţia: toată lumea produce gunoi, toţi trebuie să plătească.

Tarifele au scăzut faţă de cele actuale, fiind de 6 lei de persoană, lunar, pentru cei care locuiesc la bloc, şi de 9 lei pentru giurgiuvenii de la case.

„Până la 31 decembrie 2014, giurgiuvenii trebuie să meargă la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale pentru a-şi depune declaraţia fiscală şi de a stabili numărul de persoane aflate în locuinţa respectivă”, a precizat Barbu.

Edilul a menţionat şi că, începând cu 1 ianuarie 2015, contractele vechi vor fi reziliate, iar prima tranşa a taxei de habitat, respectiv pentru lunile ianuarie, februarie şi martie, trebuie plătită până la 31 ianuarie, tot la Direcţia de Taxe şi Impozite Giurgiu.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here