Lovitură de teatru în politica giurgiuveană: cel la care nimeni nu se aștepta că, vreodată, va părăsi tabăra liberală, primarul comunei Adunații Copăceni, Ion Tache, a decis să sprijine candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidențiale, Victor Ponta. 

Acesta a făcut anunțul în conferința de presă a PSD de miercuri, 1 octombrie. „Am luat această decizie, și vă garantez că nu a fost o alegere ușoară. Dar a primat următoarea idee: eu nu sunt primarul meu, ci al cetățenilor, al celor peste opt mii de locuitori ai comunei pe care o conduc de ani buni. Nu blamez pe nimeni, nu dau vina pe nimeni; aceasta este decizia mea, care a început să îmi încolțească în minte încă de la ruperea USL-ului de către Crin Antonescu. Nu mi-am depus încă, oficial, adeziunea, dar o voi face în scurt timp. Probabil că alături de mine vor mai veni și câțiva consilieri locali, încă nu știu, voi avea discuții cu ei”, a precizat Ion Tache.

Primarul din Adunații Copăceni a mai precizat faptul că gândirea sa liberală va putea face „casă bună” cu cea socială, și că nu vede niciun impediment în a sprijini un candidat tânăr, care are multe de oferit și care, în calitatea sa de premier, a demonstrat că face treabă bună.

Oana CĂLIN

1 COMENTARIU

  1. HAHAHA…. Si cand te gandesti ca acum 2-3 saptamani , in timpul sedintei de la Giurgiu la care a participat si Orban a luat cuvantul si i-a luat ” la refec ” si la ” tarbaca ” pe tradatori .
    Si mai spunea ca-i parca unul din cei mai vechi liberali din judet
    si ne mai dadea si sfaturi de cum va castiga dreapta alegerile…

    P.S. Va rog schimbati-i poza ca pare amenintat cu niscaiva ” dosare „……hahaha

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.