Problemele lor privind conturile blocate nu au fost soluţionate, la fel de nesigură este şi situaţia noii conduceri, cel puţin până când Instanţa nu judecă procesul intentat de foştii şefi ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor(CAR) Giurgiu.

Totuşi, luni, 29 septembrie, zeci de membri ai CAR s-au reunit la Teatrul „Tudor Vianu”, la o Adunare Generală Extraordinară.

Printre punctele aflate pe ordinea de zi se numără modificarea statutului CAR Giurgiu, raportul de activitate a noii conduceri, reprezentate de Ion Iorga, din 5 mai şi până pe 31 august 2014, dar şi aprobarea noului Consiliu Director al structurii, din care face parte şi Damian Ancu, şeful Direcţiei Judeţene Giurgiu a Arhivelor Naţionale.pensionari 1

Vorbim despre modificări la 14 articole din vechiul statut al CAR Giurgiu, noul document fiind „armonizat cu normele de funcţionare ale CAR la nivel naţional”, au spus cei de la prezidiu.

Una dintre cele mai importante modificări o reprezintă limitarea numărului de mandate la două ale preşedintelui CAR Giurgiu.

„Nimeni nu este preşedinte pe viaţă şi, de asemenea, cel mai indicat este ca preşedintele să nu depăşească vârsta de 75 de ani, pentru că, în mod firesc, apar tot felul de probleme de sănătate. La vârsta aceea, uităm unde ne lăsăm ochelarii, dar să avem în gestiune documente importante?”, a spus unul dintre membri CAR.

Şedinţa nu a fost, însă, lipsită de tensiuni. Un alt membru a acuzat noua conducere că, deşi ar fi depus mai multe amendamente la statut, acestea nu au fost luate în seamă. De exemplu, pensionarul cerea excluderea primelor pentru cei din conducerea CAR, cotizaţia să revină la 1% din pensie iar în Consiliul Director să fie mai mulţi membri, nu doar 5. Legat de acest ultim aspect, preşedintele Ion Iorga a spus că a fost redus numărul membrilor Consiliului, pentru că trebuie reduse cheltuielile.

Întrucât, la ora publicării acestui material, şedinţa Adunării Generale a CAR Giurgiu era încă în desfăşurare, vom reveni cu amănunte asupra acestui subiect.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.