teoDespre incompatibilitățile deputatului Viorel Teodorescu, fost penelist, actualmente aciuat la UNPR (probabil nu pentru foarte multă vreme), s-a mai scris. Găsit și demonstrat incompatibil de către Agenția Națională pentru Integritate, Viorel Teodorescu riscă să își piardă mandatul, în aceste circumstanțe.

Mai mult, acum Viorel Teodorescu este căutat, tot mai des, și de către Direcția Națională Anticorupție, pentru investiția făcută la Centrul de Sprijinire a Afacerilor Giurgiu.

Firma pe care a deținut-o Teodorescu, în special în perioada în care a fost consilier local (mandatul primarului Lucian Iliescu), Ceramica Impex SRL, este firma care a derulat o sumedenie de contracte cu statul, fiind o obișnuită a licitațiilor organizate de Primăria Giurgiu și, mai ales, o câștigătoare aproape constantă.

Suma totală a contractelor derulate, timp de aproape patru ani (2007 – 2011), se ridică la 7.627.096,74 lei, cele mai multe (și cele mai bănoase) fiind derulate în perioada 2008 – 2010, majoritatea încheiate cu Primăria Municipiului Giurgiu, în timp ce Viorel Teodorescu era și consilier municipal.

 

LĂSAȚI UN MESAJ