DSCF0993Cu toate că vara, din punct de vedere calendaristic, s-a încheiat, nu același lucru se poate spune despre lucrările care se realizează în comuna Prundu. De la începutul acestei săptămâni au demarat lucrările de pregătire pentru asfaltare a mai multor străzi din comună.

„Este vorba despre un proiect pe fonduri europene, câștigat de Primăria Prundu, prin intermediul căruia vor fi asfaltate un număr de șapte drumuri comunale, în lungime totală de trei kilometri. Valoarea totală a proiectului este de circa opt miliarde de lei vechi, iar străzile pe care le vom asfalta sunt situate în comunitatea de rromi și rromi rudari din comună. De acest proiect vor beneficia, în mod direct, un număr de circa trei-patru sute de persoane”, a declarat primarul comunei, Cătălin Corbea.
canalizare este deja funcțional. Mai mult, pe patru dintre străzi s-au realizat deja și aleile pietonale, iar spațiul verde a fost amenajat prin plantarea de arbori și arbuști. Și, pentru că este un cartier cu mulți locuitori, dar și cu mulți copii, în zonă va fi dată în folosință, cel mai probabil la scurt timp de la debutul anului școlar, o grădiniță nouă, și un parc de joacă pentru cei mici.

DSCF0986Până la finele anului 2015, pe fonduri europene, zic eu că vom termina și restul lucrărilor de amenajare a aleilor pietonale, în special”, mai preciza Cătălin Corbea.
Pe de altă parte, un subiect criticat de mulți lideri politici, dar extrem de apreciat de primarii din județ, este ordonanța 28, prin intermediul căreia primarii pot depune și obține, direct de la Ministerul Dezvoltării, finanțări pentru proiectele care vizează îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din comune. Pe această ordonanță, Primăria Prundu are depus un proiect care a fost deja publicat în ordinul de ministru, privind asfaltarea mai multor drumuri, proiect ce urmează să debuteze în curând și care va primi, de la Minister, o finanțare în valoare de două miliarde de lei vechi.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.