DSCF0926Giurgiuvenii îl iubesc pe candidatul ACL, Klaus Ioahnnis. S-au înghesuit la corturile montate, te miri pe unde, să dea semnături de susținere a candidaturii acestuia. Cozi interminabile, strigăte de genul „Lasă, domnule, ceilalți membri, semnează doar matale cu soția, ca să avem și noi unde semna!”, nervi întinși la maxim în așteptarea unor noi liste iar xeroxul de la sediul PNL s-a blocat…Cam așa arată visul lui Vasile Mustățea, președintele PNL Giurgiu. Dar realitatea arată mult altfel: oameni care trec înjurând, care ocolesc vizibil – la propriu – corturile cu pricina.

Deși a încercat toate tertipurile posibile – inclusiv acele mici anunțuri „spânzurate” de un colț al cortului cu invitația pentru giurgiuveni de a-și măsura tensiunea (nu că nu ar avea oamenii nevoie) – lui Mustățea tot nu îi iese socoteala promisă lui Ludovic Orban în cadrul vizitei acestuia din urmă la Giurgiu.

Din loc în loc, poate din speranța că doar norocul l-ar mai putea trimite pe candidatul ACL în lupta pentru Cotroceni, a putut fi văzut câte o tonetă al unui joc bingo televizat lângă, în fața sau chiar în interiorul unui astfel de cort. „Hai la biletul cu norooooaaaceee! Dai o semnătură dar știi că faaaaceee!”, cam așa ar suna îndemnul vânzătorilor de iluzii (chiar, și Iohannis e tot un vânzător de iluzii!) către giurgiuveni.

Cu toate astea, liberalii din Giurgiu au strâns, în numai două zile, de la toate corturile (vreo cinci – șase amplasate în oraș) un număr record de semnături de susținere: 8 (OPT)!!! Ceea ce l-a făcut pe Vasile Mustățea să turbeze, să se albească la față și să urle de se auzea până în stradă: „Nu mă interesează! Stați și noaptea, agățați oamenii pe stradă, nu mă interesează cum, mie îmi aduceți semnături. Eu am promis un număr, voi trebuie să mi-l faceți! Nu îmi pun eu capul în joc pentru voi!!!”. Reacția lui Mustățea, dar și realitatea oglindită de numărul de susținători ai liberalilor demonstrează, dacă mai era nevoie, că acesta se agață de orice tertip pentru a mai sta, măcar o perioadă, la conducerea organizației județene a PNL.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ