pistol_58307600UPDATE, ora 14,15: Conform informațiilor primite de la polițiștii giurgiuveni, Ion Anton, de 49 de ani, din București, este deținător legal de permis pentru deținere, purtare și folosire a unui pistol cu bile. Pistolul a fost, într-adevăr, găsit în incinta Pensiunii care aparține SC TOTAGRO SA Prundu, unde locuia temporar Ion Anton împreună cu fiul său, Alexandru Anton.

La acest moment, se verifică, de către polițiști, modul în care arma a ajuns în incinta pensiunii, și motivele pentru care a fost găsit în locația respectivă. Conform tot celor afirmate de reprezentanții IPJ Giurgiu, dacă se descoperă și se dovedește că sunt nereguli, va interveni Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru continuarea cercetărilor.

Marin Anton, dar mai ales rudele lui, se joacă de-a vestul sălbatic în Prundu. Ion Anton, fratele deputatului PMP, care locuia oarecum ilegal în incinta societății TOTAGRO, este deținătorul unui pistol. Până aici, nimic ieșit din comun. Doar că, pe surse, se pare că acest Ion Anton nu are toate actele în regulă, având unele probleme cu permisul port-armă.

Mai mult, în baza unei sesizări pe 112, polițiști de la Serviciul Arme și Muniții din cadrul Poliției Giurgiu s-au deplasat la Prundu, unde, la domiciliul fiului lui Ion Anton, Alexandru Anton, au găsit, împachetat într-o pungă de plastic, pistolul cu pricina. Conform legii, arma trebuia ținută la domiciliul posesorului, în cazul de față fratele deputatului PMP, Marin Anton, în condiții de siguranță.

Deocamdată, sunt în derulare anchetele legate de acest caz, urmând ca, la apariția de noi informații, să revenim cu amănunte.

Oana CĂLIN, Cătălina SFETCU

LĂSAȚI UN MESAJ