marin anton nana1După cum relatam luni, 25 august, Marin Anton a pierdut și procesul cu TotAgro, proces prin care se demonstra faptul că acesta nu are dreptul de a se folosi, sută la sută, de acțiunile și de profitul societății înființate împreună cu familia primarului din Prundu, Cătălin Corbea. Odată cu alegerea sa în funcția de primar, Cătălin Corbea a cedat acțiunile sale soției, Mariana Corbea, cea care, de altfel, ne-a și relatat o situație pe care Anton a creat-o la Prundu.

Societatea TotAgro a fost gestionată, ani de zile, în colaborare de familia noastră și de familia Anton, în speță soția lui Marin Anton, Elena, fratele și nepoții acestuia. Din păcate, aceștia nu au făcut altceva decât să înșele, să fraudeze și să fure ceva mai mult de jumătate din producția de cereale. În aceste condiții, societatea a ajuns în aceeași situație cu Rafo și Danubiana, alte două „tunuri” date de Marin Anton de-a lungul timpului. Adică, e în faliment iminent. Este cunoscut faptul că agricultorii înființează culturile pe credit furnizor, care se achită la recoltă. Doar că, familia Anton a „uitat” să achite acești furnizori, care au apelat, pentru recuperarea datoriilor, la instituțiile bancare, primul lucru care s-a întâmplat fiind blocarea conturilor societății.

Din cele relatate de Mariana Corbea, până  acum nu s-a făcut o verificare completă a documentelor, dar estimările sunt de peste un milion de euro fraudă făcută de familia Anton.

Și totuși, ce legătură ar fi între Nana și TotAgro? Marți, 26 august, a doua zi după pronunțarea justiției în defavoarea lui Marin Anton, acesta a „debarcat” cu zece mașini cu cetățeni de etnie rromă și bodygurazi, după opinia familiei Corbea cei care au acționat și la Nana. „Anton împreună cu malacii au vrut să intre cu forța în incinta societății, după ce instanța se pronunțase în defavoarea lui. Doar că în curte erau circa 70 de angajați ai TotAgro, actuali sau foști, oricum, oameni cărora nu li s-au mai plătit salariile de ceva timp de către Marin Anton. Faptul că erau atât de mulți oameni în curte, faptul că am solicitat – și primit – sprijinul Jandarmeriei, l-au făcut pe Anton și pe acoliții lui să ia drumul Olteniței”, a declarat Mariana Corbea, co-acționar TotAgro Prundu.

La rândul său, primarul comunei, Cătălin Corbea, a afirmat: „Așteptăm și suntem pregătiți de orice, dar cu siguranță vă pot spune că voi face tot ce îmi stă în putere ca Prundu să nu se transforme în Nana. Sforarul de la Nana, și aici mă refer la Marin Anton, se opune punerii în practică a unei hotărâri judecătorești definitive!”, a mai spus Cătălin Corbea.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ