mustatea-speriatAșa cum îi stă bine lui Mustățea, s-a învățat președintele CJ Giurgiu la întâlniri de taină, la ceas de seară, cu domni și domnițe din politica giurgiuveană. Ultima „ispravă” marca Vasile Mustățea s-a petrecut în seara zilei de marți, 19 august, când, în biroul său din sediul Consiliului Județean, a avut o întâlnire de circa trei ore cu deputatul PP – DD Liliana Ciobanu. Nu se știe ce s-a discutat în birou, dar…nu cumva Mustățea își dorește să spargă protocolul de colaborare, semnat la nivel central între PSD și PP-DD?

Dacă până acum s-au cam împărțit voturile din Consiliul Județean, rămâne de văzut ce se va întâmpla la următoarea ședință a CJ, și dacă lui Mustățea i-au ieșit „pasențele” de distrugere a unui protocol de colaborare. Totuși, ceea ce se întâmplă acum, este cântecul de lebădă al președintelui CJ Giurgiu, cântat în fața politicienilor locali, sperând că, totuși, se va mai salva într-un fel sau altul.

Rămâne de văzut, de asemenea, care va fi și atitudinea senatorului social-democrat Niculae Bădălău, cu privire la acțiunile lui Mustățea.

LĂSAȚI UN MESAJ