mina - CopyPână acum, traversarea unor localități care au avut „neșansa” de a se afla de-a lungul unui drum național, care, din nefericire, mai era brăzdat și de gropi, era un adevărat calvar pentru șoferii aflați în trafic. Dacă pentru drumuri precum DN 5, DN 6 au fost alocate sume importante de bani, inclusiv pentru modernizare, au rămas tronsoane de câțiva kilometri, pe raza mai multor comune, care nu au putut fi  reabilitați. Primarii din comunele respective, chiar dacă erau traversate de drumurile cu pricina, și chiar dacă îi durea sufletul de aspectul neîngrijit pe care îl avea localitatea, nu au avut nicio putere de a face vreo reparație pe drumurile respective.

Dar, de ceva vreme, de când la conducerea DRDP București se află un giurgiuvean, lucrurile au început să se schimbe. Senatorul Niculae Bădălău afirma, într-o recentă conferință de presă, că, mulțumită implicării lui Marian Mina, drumurile naționale care traversează județul Giurgiu au început să intre într-un proces de reabilitare. „Profităm, în sensul bun, de implicarea unui giurgiuvean în problemele drumurilor naționale, astfel că vorbim acum despre șapte kilometri de drum național care traversează comuna Hotarele și de alți opt kilometri la Prundu, care au fost reabilitați deja. Urmează să înceapă și modernizarea celui de-al doilea tronson pe sectorul Vadu-Lat – Bucșani, căruia i-au fost deja alocați 20 de milioane de euro, și ale cărui lucrări vor începe în circa două săptămâni”, a mai precizat senatorul social-democrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.