Farmacia aceasta nu mai există acum; în locul ei, un magazin de materiale de construcții
Farmacia aceasta nu mai există acum; în locul ei, un magazin de materiale de construcții

Canicula s-a cam dus, dar, la o citire atentă a unui  comunicat al Primăriei Giurgiu, menit să liniștească populația cu privire la locurile în care giurgiuvenii se pot răcori în perioadele caniculare, relevă faptul că ce e pe hârtie este departe de a oglindi realitatea. Printre punctele menționate în lista celor de la „comunicare” se numără și o farmacie, 2NA, situată, conform informațiilor oferite de cei amintiți, pe strada 1 Decembrie 1918.

Copy-paste-ul după un document vechi, fără verificări prealabile, este dovedit de faptul că, de mai bine de jumătate de an, la adresa menționată în comunicat (preluat de majoritatea publicațiilor giurgiuvene) nu mai funcționează farmacia cu pricina (aceasta s-a mutat la intersecția dintre strada Tineretului cu șoseaua București), și, de circa o lună de zile, în incinta cu pricina funcționează…un magazin de materiale de construcții și amenajări interioare.

Nu vrem să credem că este rea-voință, ci, pur și simplu, o plafonare într-o situație care nu aduce servicii nimănui.

LĂSAȚI UN MESAJ