reformistiLa ceas de seară, feriți de ochii – eventual, indiscreți – ai presei sau ai colegilor de partid, trio-ul format din Toma Petcu, Viorel Teodorescu și Vasile Mustățea (ordinea enumerării este pur aleatorie), și-au dat întâlnire la câțiva kilometri de municipiu, în localitatea Izvoru.

Acolo, cei trei au pus la cale, după cum ne informau sursele noastre, o strategie „diabolică” (ziceau ei), dejucată, însă, de informatori, spunem noi. În cadrul acelei întâlniri „ascunse”, cei trei „mari” ai politicii au decis, la ordinul, bineînțeles, lui Vasile Mustățea, ca cei doi, Toma Petcu și Viorel Teodorescu, să se „infiltreze” în partidele care ar putea să îi creeze probleme la alegerile prezidențiale din această toamnă. Toma Petcu și-a găsit un culcuș călduț la Partidul Liberal Reformator, în timp ce Viorel Teodorescu, cel care a jucat cum nu se poate mai bine rolul de victimă, s-a aciuit la UNPR. Din posturile lor, cei doi urmau – spun sursele noastre – să transmită în tabăra lui Mustățea mișcările fiecăruia din cele două partide, astfel încât președintele liberalilor giurgiuveni să își construiască strategia. Ceea ce nu au știut – până acum – cei trei „magnifici” este că planurile lor au fost dejucate, de la bun început. Iar ceea ce se voia a fi o „săgeată” a lui Mustățea, s-a dovedit a fi un ac mic, și acela bont!

În aceste condiții, Vasile Mustățea, secondat eventual de cei doi, ar trebui să își facă alte planuri, chiar de „debarcare” din scaunele de conducere pe care, momentan, le ocupă!

LĂSAȚI UN MESAJ