inund11Conform unei informări a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor  a actualizat avertizarea hidrologică din data de 29 iulie, astfel: cod galben pentru perioada 30.07.2014, ora 14:00 – 01.08.2014, ora 14:00 pe râul Neajlov aval Vadu Lat, cod galben pentru perioada 31.07.2014, ora 03:00 – 01.08.2014, ora 14:00 pe râul Sabar ,cod portocaliu pentru perioada 30.07.2014, ora 14:00 – 01.08.2014, ora 14:00 pe râul Neajlov amonte Vadu Lat, pentru creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de atenţie și inundație, scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale.

Având în vedere fenomenele vizate, presedintele Comitetului judetean pentru situatii de urgenta Giurgiu, prefectul județului Nina Carmen Crisu a dispus primarilor localitatilor riverine raurilor Sabar si Neajlov si afluentilor acestora, inca din data de 29 iulie 2014, sa ia urmatoarele masuri: în principal, instituirea serviciului de permanenţă la sediul primăriilor;  monitorizarea permanentă a situației operative; constituirea de echipe pentru verificarea albiilor râurilor și intervenția operativă pentru înlăturarea depunerilor sau materialelor care pot crea blocaje pe cursurile de apă;  pregătirea utilajelor, mijloacelor și materialelor pentru intervenție (buldoexcavator, autocamioane pentru transport nisip, saci pentru nisip, țăruși, fascine etc.);  pregătirea echipelor de intervenție și instruirea acestora pentru asigurarea intervenției operative și prevenirea accidentelor; întocmirea rapoartelor operative zilnice sau ori de câte ori apar modificări în situația operativă și transmiterea acestora cu maximă operativitate la Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vlaşca” al județului Giurgiu şi Dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu;  punerea în aplicare a planurilor locale de apărare împotriva inundațiilor și a planurilor de evacuare, după caz;  menținerea permanentă a legăturilor telefonice cu Grupul de Suport Tehnic activat la nivelul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu și Secretariatul Tehnic Permanent unde vor fi transmise toate informațiile asupra evoluției situației operative;  asigurarea funcționării fluxului informațional; verificarea stării tehnice a acumulărilor mici existente pe teritoriul unității administrativ teritoriale;  anunțarea și avertizarea populației, precum și luarea de măsuri de prevenire și acțiune pentru protecția populației și evitarea/limitarea eventualelor pagube materiale.

În contextul prelungirii avertizării COD PORTOCALIU pentru râul Neajlov, amonte de staţia hidrometrică VaduLat, pentru protecţia cetăţenilor şi bunurilor acestora, personalul din cadrul Detaşamentului de pompieri Giurgiu (19 pompieri) împreună cu reprezentanti ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Giurgiu şi ai CLSU Crevedia Mare au început supraînăltarea unui dig de protecţie în localitatea Sfântu Gheorghe. Materialele sunt puse la dispoziţie de S.G.A. Giurgiu(saci, nisip, etc). Activitatea este coordonată de prefectul judetului,  Nina Carmen Crişu, şi directorul SGA Giurgiu, Dragoş Stoica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.