DSCF0604Săptămâna trecută, primarii din zona de sud a județului au participat, la sediul Prefecturii Giurgiu, la ședința de informare privind constituirea ADI-ului multisectorial în județul Giurgiu. Acțiunea, al cărei inițiator este senatorul social-democrat Niculae Bădălău, în colaborare cu secretarul de stat în relația cu Parlamentul, Valentin Adrian Iliescu, s-a bucurat, de altfel, de un real succes încă de la ședința de debut, când primarii din județ au fost informați asupra posibilităților de accesare a fondurilor europene, pe diverse domenii, un lucru mult mai ușor de realizat într-un ADI decât în nume propriu.

„Dorim să continuăm acest demers dând și mai multă concretețe demersurilor noastre, creând structuri asociative în alte două zone ale județului Giurgiu: VEST și EST, structuri care pot genera proiecte intercomunitare și accesa fonduri europene necesare dezvoltării și modernizării localităților din zonă dar și identificării unor teme și unor proiecte care să poată fi abordate de către fiecare localitate în parte”, a afirmat Valentin Adrian Iliescu.

Pe această linie, a demersurilor concrete, se realizează în această perioadă două întâlniri cu primarii din zona de vest a județului Giurgiu (Ghimpați, Letca Nouă, Schitu, Bucșani, Roata de Jos, Crevedia Mare, Vânătorii Mici, Mârșa, Toporu, Răsuceni, Clejani, Găiseni, Bulbucata, Gogoșari, Izvoarele, Putineiu), la sediul Primăriei Ghimpați, și cu primarii din zona de est a județului (Bolintin Vale, Bolintin Deal, Ulmi, Florești-Stoenești, Grădinari, Ogrezeni, Călugăreni, Buturugeni, Mihăilești, Singureni, Adunații Copăceni, Iepurești, Vărăști, Colibași, Mihai Bravu, Stoenești, Joița, Cosoba și Săbăreni).

Ambele întâlniri au un dublu subiect: întâi, identificarea principalelor teme și proiecte de realizat cu fonduri europene pentru localitățile din vest, respectiv est, și depunerea lor în portofoliul de proiecte al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, și discuții preliminare cu privire la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară GIURGIU – VEST, respectiv GIURGIU – EST, cu sediile la Ghimpați, respectiv Mihăilești.

LĂSAȚI UN MESAJ