DSCF0604Demarată ca urmare a inițiativei și susținerii necondiționate a senatorului social-democrat, Niculae Bădălău, și pusă în practică de secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, Valentin Adrian Iliescu,  campania „Informat și Implicat” s-a dovedit un succes la debutul său, numărul mare de primari și interesul arătat de aceștia fiind „barometrul” reușitei evenimentului.

În cadrul conferinței de presă susținute la demararea campaniei, senatorul Niculae Bădălău declara:

„Sunt convins că va fi o reușită. Județul Giurgiu, indiferent ce ar spune alții, este pe ultimul loc în țară ca absorbție de fonduri. Și asta ca urmare a indiferenței, a incompetenței și a lipsei de interes a unor indivizi pe care nu vreau să îi cataloghez acum. Politicile de până acum, modalitățile de prezentare, zecile de discuții nu au dus la nicio finalitate. Vorba ceea, cafeaua a fost bună, fursecurile dulci, dar nu s-a schimbat nimic în viața oamenilor. De asemenea, trebuie să schimbăm politica: nu comunitatea să meargă spre ministere, pentru a dovedi că poate implementa un proiect, ci ministerul să vină alături de comunitate, să ajute la scrierea și implementarea proiectului. Giurgiu pleacă acum ca un proiect pilot în această campanie, și după modelul nostru este posibil să asistăm și la alte județe care vor pune în practică aceste seminarii cu primarii. Pentru că municipiul și județul Giurgiu suferă de lipsa locurilor de muncă, dar sperăm ca, în următorii doi ani, cu un efort comun, vom reuși să facem ceva. Ne interesează proiecte viabile, pe comunități locale, dar și din partea privată”.

La evenimentul derulat la Ateneul „Nicolae Bălănescu” au participat, alături de primarii din județ (indiferent de culoarea politică), vicepreședintele CJ, Cristian Marciu, consilieri județeni și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Proiectelor Europene, ai ADR Sud Muntenia și ai Ministerului Dezvoltării.

LĂSAȚI UN MESAJ