mustatea-speriatRândurile peneliștilor giurgiuveni se subțiază pe zi ce trece. Dacă după europarlamentare, Vasile Mustățea mai mizează doar pe cinci primari rămași fideli în județ (și aceia cu probleme care îi țin legați de partid), acum se vede în ipostaza de a rămâne și fără parlamentari. Iar Vasile fredonează, în biroul de la Consiliul Județean, melodia „Singur, atât de singur…”, cât despre durerile pe care trebuie să le îndure, nu mai vorbim: cel mai rănit, în cazul lui, este orgoliul.

La Congresul Național, cei doi deputați pe care îi scosese partidul păstorit, la nivel județean, de Vasile Mustățea, și-au anunțat trecerea la formațiunea politică înființată de Călin Popescu Tăriceanu. Asta după ce, cu ceva timp în urmă, îl pierduse pe Marin Anton, care a preferat Partidul Mișcarea Populară. Astfel, cel puțin deocamdată, Mustățea a mai rămas cu un singur parlamentar: senatorul Lucian Iliescu. Doar că acum e doar o chestiune de timp până când și Lucian Iliescu va anunța trecerea alături de Tăriceanu, cunoscute fiind relațiile anterioare dintre cei doi oameni politici.

În asemenea condiții, părăsit de primari, părăsit, acum, și de parlamentari, Mustățea mai poate miza doar pe consilierii locali sau județeni, care, mai mult obligați, rămân alături de el. Iar titlul de „vicepreședinte la nivel național” (n.r. – unul dintre cei 32!) rămâne doar un titlu menit să îi satisfacă orgoliul bolnav și setea de putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.