Salariul minim pe economie va crește, de la 1 iulie, de la 850, la 900 de lei. Este a patra asemenea majorare în ultimii doi ani.

Potrivit datelor Ministerului Muncii aproape un milion de români câştigă mai puţin de 900 de lei pe lună. Aceasta înseamnă 16 la sută, din cei aproape 5,8 milioane de salariaţi cu acte în regulă.

Astfel, cei aproape un milion de angajaţi vor fi plătiţi de luna viitoare cu 5,35 lei pe oră, cu 30 de bani mai mult decât acum. Adică 1,2 euro pe oră sau cu puţin peste 200 de euro brut, pe lună. Un venit mult prea mic, care ne plasează pe penultimul loc în Europa.

La sud de Dunăre lucrurile stau şi mai prost decât la noi. Bulgarii primesc un salariu minim de 174 de euro pe lună, cu 30 de euro mai puţin decât românii. Nu ne comparăm însă cu celelalte state din regiune. Spre exemplu, în Lituania, Cehia sau Letonia salariul minim este cu cel puţin 50 la sută mai mare decât la noi.

Odată cu majorarea salariului minim vor crește și amenzile pentru şoferi.Asta pentru că un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.

De exemplu, cea mai mică sancţiune va creşte de la 170 de lei la 180 de lei. Aceasta este cea de a doua majorare din acest an a salariului minim pe economie, după ce la 1 ianuarie acesta a crescut de la 800 la 850 de lei lunar.

Angajatorii care stabilesc salarii mai mici decât cel minim riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ