350px-Tindemans,_Bukman,_SanterUnul dintre obiectivele prioritare ale Organizației Pensionarilor Social-Democrați este acela de a iniția și dezvolta relații de dialog și parteneriat cu asociații și organizații, atât din țară, cât mai ales de peste hotare. O astfel de inițiativă este cea lansată de președintele OPPSD Giurgiu, Dan Cristescu, de afiliere la Organizația Seniorilor Europeni (ESO), care acționează sub tutela Partidului Socialiștilor Europeni, la care Partidul Social Democrat este membru cu drepturi depline.

„ESO, cu sediul central la Bruxelles, și-a prezentat activitatea sub doctrina social-democrată, obiectivele precum și dorința de a se extinde, în cadrul unei reuniuni a PES, la care a participat și un reprezentant al PSD. Fiind prezentă în 11 țări ale Uniunii Europene, ESO apără interesele seniorilor europeni, din toate punctele de vedere”, a afirmat, la scurt timp după întoarcerea de la ședința Biroului Executiv Central al OPPSD, președintele pensionarilor social-democrați din Giurgiu.

Astfel, ca urmare a ședinței Congresului Partidului Socialiștilor Europeni de la Roma, la care au participat și liderii PSD, s-a luat decizia afilierii OPSD la ESO, lucru care s-a și întâmplat, în cadrul adunării generale din 29 – 30 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ