perchez_26353700_10788900Poliţiştii fac vineri percheziţii la sediul DGASPC Giurgiu şi la 11 firme, într-un dosar privind modul de atribuire, în 2013, a unor contracte de achiziţii publice de lucrări sau de prestări de servicii, surse din rândul anchetatorilor declarând că în acest caz ar fi vizaţi şi doi deputaţi.

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – IGR efectuează 12 percheziţii la sediul a 11 societăţi comerciale de pe raza judeţului Giurgiu şi a municipiului Bucureşti şi a unei autorităţi publice din municipiul Giurgiu”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că autoritatea publică la care se fac percheziţii este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu.

Potrivit surselor citate, în acest caz ar fi vizaţi şi doi deputaţi, dar şi reprezentanţi ai unor autorităţi publice din judeţul Giurgiu.

Poliţia Română a precizat că acţiunea vizează operatori economici care ar fi efectuat achiziţii publice „în condiţii de neconcurenţialitate şi transparenţă, nerespectându-se principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi a tratamentului egal între aceştia”.

„Poliţiştii vor verifica modul de atribuire a unor contracte de achiziţii publice de lucrări, furnizare ori de prestări servicii încheiate între autoritatea publică şi cele 11 societăţi comerciale, în cursul anului 2013”, a precizat Poliţia Română în comunicat.
Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ